Aneurysm

Buun. Welcomee !
Pai va fi un fiction mai dramatic asa... siiii destul de trist.
Ce vreau sa zic e ca NU este despre Kurt Cobain. am imprumutat doar anumite elemente din viata lui.

Asa...
deci el este Kurt :




Chapter 1

M-am nascut singur, sunt singur si sper sa mor singur.
In Aberdeen ploua, ca de obicei. Stropii uriasi de ploaie imi udau parul si hainele prafuite. Ma racorea. Ma spala. Ma spala de toate amintirile unei vieti uitate acum, de tot ceea ce indurasem in singuratatea mea, si mai ales, ma spala de mine insumi. Pentru acest ultim fapt intim , consideram ploaia ca fiind sacra si plina de putere. Ca o zeita, ca o regina. Suntem cu totii supusi ai ploii.
Era prima data, cand , nu mai simteam, intr-adevar nimic. Tresaream usor la fiecare atingere a ploii reci. Dar stiam ca se va opri in curand. Ploaia nu dura mai mult de cateva minute. Pentru ca puterea era efemera, pentru ca zeii nu rezistau atat de mult pe un pamant impaienjenit de ura, frica, si mirosul unei vieti mizerabile.
Dar furtuna din sufletul meu, din miile de suflete care se rasfrangeau din cel suprem si superior, aceea de-abia incepea. Simteam ca sufletul meu plange. Lacrimile mele erau coordonate gresit de creierul neputincios in fata unei astfel de poveri, si in loc sa imi inunde ochii, imi facea inauntrul sa sangereze.
Ma simteam pierdut. Eram pierdut.
Intr-o lume plina de straini cunoscuti, intr-o lume in care eu pur si simplu nu mai aveam loc.
Chitara pe care o tineam dezvelita in mana stanga era plina de mici proeminente de culoare cafenie, broboane de noroi prospat, de cand calcasem din neatentie intr-o balta, improscandu-mi atat chitara, cat si hainele.
Rucsacul in care imi tineam cele cateva haine care imi ramasesera, capatase parca o greutate ucigatoare, si nu stiam cat mai pot rezista inainte sa gasesc un adapost pentru noapte. Noptile erau lungi toamna. Noptile erau lungi in Aberdeen.
Am luat-o pe Kansas Street, catre podul Witcham. “Aceasta va fi noua mea <<casa>>”, am gandit resemnat. Nu puteam, bineinteles, sa cer ajutorul cuiva. Nu aveam pe acel « cineva » in care sa ma incred. Nu aveam prieteni. Cum nu imi puteam permite nicidecum un han sau un hotel si vroiam pe cat posibil sa evit scandalurile –macar in noaptea asta-, vechiul si batranul pod Witcham era ultima si cea mai buna solutie.
Malurile raului Kenduskeag erau abrupte si foarte inalte. A trebuit sa risc si sa imi rostogolesc chitara pana in rau, care nu era deloc adanc, doar vreo 80 de cm adancime. M-am lasat pe vine si am alunecat de pe malul vascos, langa cariera de piatra care adapostea podul. M-am rezemat de peretele ud si am inchis ochii.
Parul imi era ud… izul samponului ieftin pe care il folosisem zilele trecute se rasfrangea acum in intreaga vale. Mi-am luat chitara si am incercat sa cant.
Dar nu puteam. Nu puteam face nimic.
L-am chemat incet, solemn, pe micul Boddah in noaptea insangeranta. Dar mintea mea nu concepea un raspuns, o replica potrivita pentru prietenul meu.
Mi-am scuturat rucsacul si am incercat sa dorm. Mrejele vrajite ale somnului pareau sa ma invaluiasca intr-un dezmat macabru, cand, din tufisuri se rasfranse o silueta neagra, neagra, infinit de neagra. Mai neagra decat noaptea.

Ce genial poate sa fie.
Ador cum ai descris despre ploaie :X.
Deja incepe sa imi placa ficul. Pune repede next :o3

Here comes the next. ^^

Chapter 2
Am privit neputincios cum silueta mortuara isi calcula miscarile pentru a intra in cercul meu vizual si fizic. Fiind atat de aproape de mine si fiind luminat de razele unei luni puternice, i-am putut distinge mai bine trasaturile. Purta o roba neagra, zdrentuita, ca a unui alchimist. Pe cap purta o gluga intunecata, care ii acoperea fata aproape in totalitate. Inainta cu pasi inceti, hotarati, printre mii de arbusti salbatici care cresteau sub pod. Ploaia care cadea inca din inaltul cerurilor nemiloase, facea ca miscarile sale sa nu mai poata fi auzite.
Scoase ceva din maneca pelerinei, si in momentul in care razele lunii se reflectara pe obiectul lucios din metal, mi-am dat seama ca era un cutit.
Am inabusit un tipat. Atunci, l-am chemat intr-o sacra si dulce rugaciune pe micul Boddah. Numai el ma putea salva de abis. Boddah, in intelesul lui original, era numele unui simplu prieten imaginar, pe care eu mi-l imaginam insangerat si monstruos, dar bun. Ajunse, totusi, sa fie mai mult decat atat, ca numele propriului meu intelect, ca numele dinauntrului meu. Privind din apartenenta la propria-mi persoana, Boddah era partea mea spirituala, in forma unui mic monstrulet insangerat, menit sa ma apere de tot ce inca nu stiam. Si inca nu stiam nimic.
-Cine esti ? am intrebat cu o voce tremuranda. Te rog, nu imi face rau ! am urlat neputincios, constient de slabiciunea mea.
-Ce vrei ? se auzi vocea subtire de sub glugile pelerinei.
-L…Locuiesc aici.
-Asta e casa mea !!! Pleaca ! pleaca sau…
-Este un pod ! Te rog… te rog, lasa-ma sa stau.
-Nu esti proxenet, politai sau ceva, nu ?
-Nu.
-Ai cumva droguri la tine ?
-Nu, am mintit.
-Si atunci ce cauti aici ?
-Pai , am fost dat afara din casa. Mama m-a dat afara. Nu am unde sa stau. Pot…pot sa raman aici? Macar in noaptea asta?
Se lasa o liniste macabra, timp in care individul din fata mea (pentru ca vocea ii suna aspra si pur masculina) ezita o clipa si isi ascunse cutitul inapoi in latul pelerinei.
-Da, cred ca poti.
Atunci isi dadu pentru prima data gluga jos si am putut sa ii vad chipul. Era tanar, poate mai tanar decat mine, si tras la fata. Avea pielea alba si niste ochi de un albastru spalacit. Parul lung, negru, ii atarna neglijent pe umerii imbracati in pielea neagra, lucioasa.
-Eu sunt Dorian, spuse, si incerca un zambet fals.
-Kurt.
-Bine…, Kurt… sa nu faci galagie prea multa. S-ar putea sa trezesti sobolanii.

cu tot cu Dorian la pachet.
http://img.interia.pl/rozrywka/nimg/l/g/Myles_Kennedy_nowy_Led_2884318.jpg
=)))

Sobolanii =))
Imi place ficu <3. Descrii foarte frumos.
Astept next. :o3

Daaa, Iris, si mie imi place Myles. :o3 E cam zambitor in poza aia, eu pe Dorian il vroiam deprimat & depravat, dar merge. =))
Heiii, multumesc ca cititi . ^^

Chapter 3
Am incercat sa schitez un zambet.
« sobolani… » hm, asta imi amintea de zilele deHalloween in care mama ademenea sobolanii din pivnita si ii punea langa mine in pat cand dormeam. Iar dimineata cand ma trezeam, imi priveam talpile insangerate din care se infruptasera cu o noapte inainte creaturile mici si malefice , dar nu simteam nimic. Pentru ca mi se parea ceva ordinar, ceva ce toata lumea face, si poate nu doar in noaptea in care lumea mortilor se contopeste cu cea a oamenilor vii. Si o vedeam apoi pe mama, cu parul ei blond, lung si niciodata pieptanat, cum zambea din pragul usii, in timp ce eu priveam speriat, urland, sobolanii cum isi dezvelesc coltii si se aporpie de talpile mele, pentru inca o portie. De obicei erau doi sau trei sobolani, dar simtindu-le blana murdara cum misuna prin cearsafurile mele, simtind cum mama aproape se sufoca de ras vazandu-ma atat de deznadajduit, ma cuprindea o stare de ameteala si de cele mai multe ori lesinam. Chiar si asa, intr-o stare de semitransa, o puteam auzi pe mama cum inca rade, mangaind sobolanii de pe patul meu imaculat si alintandu-i : « Buna treaba, baieti. Dar acum, tre’ sa plecati, da’ ne vedem la anu ‘, nicio grija… » Cand auzeam expresia « la anu’ », ceva din mine se rupea, ceva puternic, ceva ce eu nu cunosteam. O parte din Boddah murea, pentru ca mama, in nebunia ei il mai injunghia inca o data pe micul Boddah, si inca o data…devenind mai insangerat.
-Aaa… defapt nu mi-e frica de sobolani, am spus. Eu… sunt obisnuit cu ei.
-Aha, zise Dorian zambind.
Imi privi jacheta neagra din piele si isi mari ochii. Avea niste ochi frumosi, albastri, ca refexia luminii in lacurile verzi din Elvetia…puteam distinge cum ii tresalta corneea, ii tremura in valuri linistite. Maree…
-Wow, jacheta aia trebuie sa fi costat ceva. Auzi… ai bani la tine ?
Mi-am pipait buzunarul pantalonilor, simtind bancnotele ude pe care le furasem din cutia cu economii a mamei inainte sa plec.
-Da, am raspuns.
-Bine, zambi Dorian. Mor de foame, tu nu ? intreba asezandu-se pe malul opus al Kenduskeag-ului, cu mainile dupa cap, privind stinger cerul fara stele din care inca mai cadeau stropi de ploaie.
-Sigur, am spus. Ce zici daca mergem maine dimineata sa cumparam cate ceva ? am intrebat absent.
-Da, bineinteles. Nu am mai mancat altceva in afara de peste de ceva timp. Ce vorbesc ? de cateva luni…
-Mananci peste ?
-Da, stii Kenduskeag-ul e plin de peste. Cred ca poti sa ii vezi cum inoata maine dimineata. Nu sunt mari… nici macar nu stiu ce specie sunt. Sunt mici si am auzit de la Patti ca sunt foarte gustosi cand ii prajesti…
-Hamsii ?
-Da, cred ca asa se numeau.
-Mie nu imi place sa mananc pesti… Sunt…sunt prea firavi si… mi se pare ca savarsesti o crima jumulindu-le solzii aceia si asa destul de…
-E in regula sa mananci pesti, spuse el simplu. Pestii nu au sentimente.
-Si cine e Patti ? e prietena ta ? locuieste si ea aici ?
-Ohh… Nu, nu e o fata, spuse sprijinindu-se intr-un cot si ridicand o spranceana. Patti a traiat si el aici cu mine cateva saptamani. Exact cum faci si tu aici. Dar toti au plecat… numai eu am ramas… numai eu…
-Ce ? De cand stai aici ?
-De cand ma stiu ? De aproape 6 ani.
-6 ani !?
-Da, spuse zambind amar. Nu prea ies « afara ». cum ma vede, lumea ma catalogheaza drept vagabond , asa ca nu am nicio sansa in societatea lor. De fapt, chiar sunt un vagabond, nu ?
-Pai cred ca asta sunt si eu acum.
-Dar tu ce cauti aici, pana la urma ?...
Pestii nu au sentimente.



+
Nirvana-Something in the way
https://www.youtube.com/watch?v=SARB4D0TDxU
^matches with the chapter.

Hamsii =P~ Imi plaaaac <3
Ok, nu conteaza ce-mi place mie ). Ador ficul, ma-sa era nebuna.
Descrii foarte frumos, dar cred ca stii deja . Il ador pe Kurt <3.
Primim next ? :o3

Aww , merci ca cititi ! <3


Chapter 4
-Pai…pai nu mai am unde sa stau. Nu mai stiu ce sa fac…
-Si de ce nu ? nu ti-ai platit chiria sau ce ? stii , si Patti a patit la fel.
-Nu, nu e asta. Mama m-a dat afara din casa.
-Mama ta ? ai o mama ? Uhm…
-Da. Dar mi-as fi dorit sa nu am… sa nu fi avut niciodata parte de mama mea. Sa fi trait singur, sa…
-Nu mai spune asta. Eu tot timpul mi-am dorit pe cineva. Dar oamenii pleaca, oamenii mereu pleaca…
-Mama era beata. Din nou. Dar de ce ii mai spun « mama » !? Wendy. Wendy era beata iar. Stii, ea era tot timpul beata. Nu stiam cand e treaza si cand nu… avea un dulap urias, plin cu sticle de tot felul. Ma fascina mereu cand eram mic. Si tot timpul bea, bea pana la epuizare, pana cand cadea pe jos si ma auzeam singur cum urlam si bajbaiam dupa telefonul din bucatarie sa sun la salvare, dar apoi mama urla si ma fulgera cu o privire demonica, si se taraia pe parchet pana la mine. Ma strangea de brat, infingandu-si unghiile in obrajii mei, pana ma punea la pamant si apoi ma privea cum plang in hohote, zambind larg, cu dintii ei stricati si sticla de Leffe Brune langa ea… dar noaptea trecuta a fost cu totul altfel.
Am ramas o clipa privind in gol, cum zarea se insangereaza spre rasarit, cum soarele se chinuie sa iasa din bolta de dincolo, din iadul divin de unde provine, si am vazut-o cu ochii mintii pe mama, cum ma striga alarmata la ora 6 fix, sa ii pregatesc cafeaua si hainele ca sa mearga la munca.
-Mam… Wendy lucreaza la un depozit de alimente congelate si nu castiga aproape deloc, dar in schimb, e de ajuns ca sa isi mentina proviziile de bautura. Cand tata inca ii platea pensia alimentara pentru mine, strangea niste bani pentru facultate, dar a uitat de ei.
-Tata ?
-Defapt, sunt fiul ilegitim al lui Lenland Fradenburg. E magistrat… a avut o aventura cu mama in tinerete cand lucra ca ospatarita si rezultatul sunt chiar…eu, am spus zambind fals. Dar lui tata nu ii pasa de mine si nici mie de el. Imi amintesc odata cand m-a luat la el cat mama era la interviu pentru slujba si… si mi-a aratat un poster cu The Beatles si de atunci am inceput sa il injur pe Paul McCartney si sa il slavesc pe John Lennon, pentru ca am vazut ceva la el… ceva, nu stiu, ma rog. Oh, well, whatever, nevermind.-Bun… pai si eu tot nu inteleg de ce ai ajuns aici.
-Ti-am spus cat ma fascina bautura mamei. Pe la … pe la 7 ani am incercat si eu. Beam mult si fara control tot ce imi cadea in mana. Primele dati lesinam si mama ma gasea intins pe mocheta din fata cand venea de la serviciu… dar iadul incepea abia atunci. Aproape ma omora in bataie pentru ca ii bausem ultimele sticle. Odata a incercat chiar sa ma injunghie pentru ca am baut o sticla intreaga de Jack Daniel’s, dar nu m-a nimerit. Oricum, mama avea o…un fel de caseta sau asa ceva, nici pana azi nu am inteles ce era defapt, in care isi tinea salariul, sau cel putin o parte din el. Si toti banii aia erau destinati cumpararii alcoolului. Oricum, era aproape tot timpul beata si nu mai putea observa si faptul ca banii se imputineaza acolo, asa ca imi luam singur bautura. In fiecare noapte plecam de acasa, dar mama, bineinteles, nu observa absenta mea, si chiar daca o observa, nu o interesa. Mda, deci mi-am petrecut toata viata in baruri care nici macar nu aveau curent, band cot la cot cu toti tractoristii si luandu-ma la bataie cu cel putin jumatate din persoanele din localurile pe care le colindam, in fiecare noapte. Draguta poveste, huh ?
-Da, sigur, aproba Dorian dand din cap.
-Pai si sambata era beata si eram si eu beat. Cand am vazut-o ca se asezase pe chitara mea, pe singurul lucru la care tineam si inca nu il distruse in accesele ei de furie din timpul mahmurelii. M-am infuriat atat de rau , incat nici macar Boddah nu ma mai putea tine in frau.
-Boddah ?
-E prietenul meu imaginar.
Dorian rase, privind in continuare cerul spalacit.
-Ahm… pai si atunci am imbrancit-o pe mama de pe chitara mea, iar ea a sarit la bataie si a iesit cu nasul mamei spart si mana mea stanga fracturata si mama m-a injurat pe toti sfintii din calendar si mi-a spus ca daca nu ies dracului din casa ei in care ma tinuse atatia ani ca sa o dezamagesc, incepand sa beau si sa o ucid in bataie, va chema politia si o sa imi petrec restul zilelor dupa gratii. Stiam ca nu va fi asa, ca nu era in stare s-o faca, dar am plecat, pentru ca, defapt, chiar asteptam prilejul sa plec odata de acolo, sa uit tot, sa uit si sa sper…
-Si nu ti-e dor de bautura ? daca ai devenit dependent…
-Ohh, frate, ba da ! dar incerc sa ma las. O sa ma omor pe mine insumi.
-Si nu vrei sa mori ?
-Daca ar fi sa ma sinucid, n-as folosi pentru nimic in lume bautura sau droguri. Ohh, nu ! As lua un revolver si m-as impusca direct in inima, ca sa simt cum mi se faramiteaza creierii, cum Boddah ma implora, da, ma implora sa raman, sa nu o fac, iar eu sa zambesc cum imi zambea mama cand era beata si sa simt ca ma razbun pe toti si pe toate… si pe parinti, si pe viata, si pe mine insumi… mai ales pe mine insumi.
-Hm, incheie filozofic Dorian.
-Dar tu ? ce-i cu tine aici ? si mai ales… de ce de atata timp ?
-E o poveste lunga.
-crezi ca noaptea e destul de lunga ?
-Noptile sunt lungi in Aberdeen.

Sunt curioasa ce a patit Dorian .
E genial ficul. Ador cum scrii <3.
Bietul Kurt :-<.
Astept next :o3

Chapter 5-La mine… la mine e mult mai simplu. Nu am avut nici mama, nici tata. Nu am avut practic pe nimeni. Cand aveam nevoie, adica… Mama mea era frantuzoaica. O chema Odile Deveraux. Era frumoasa…era superba. Era intruchiparea frumusetii, asa cum nimeni nu isi putea imagina vreodata. Avea un par lung, negru si niste ochi verzi ca de smarald, ca fasiile stravezii de lumina care strabat apa unui rau… Ma obsedau ochii aceia. Chiar si astazi ma bantuie imaginea lor poruncitoare. Si era bogata… Ooo , da , era bogata ! Dar… ca si tine, cred, eu am fost o greseala.
-Mda, greselile sunt facute pentru a fi aruncate la gunoi. Asa e si cu noi , nu crezi ?
-Da.
-Bine, pai si ce-i cu maica-ta ?
-M-a abandonat, evident.
-Nu poate fi mai rau decat la mine, cu mama. Cateodata imi doresc sa ma fi abandonat si ea. Sa traiesc singur, printre oameni singuri si sa nu invat sa beau si sa fumez. Sa traiesc simplu si singur. Un vis asa de indepartat…
-Defapt, nu e chiar asa. In orfelinatul in care am stat erau foarte, foarte multe reguli. De multe ori nici nu mai apucam sa mananc pentru ca intarziam cateva minute. Era un director… domnul Lockestter.. Stii, odata a vrut sa ne omoare pe toti. Avea o mitraliera M-18 de la razboiul din Vietnam si se imbatase atat de rau, incat ne-a pus sa ne aliniem si sa ne spunem rugaciunile. Dar atunci a aparut Maria si l-a alungat. Mi-as fi dorit sa nu o fi facut… Mda, si apoi am invatat sa beau si sa ma droghez de la cei mai mari, si de multe ori am riscat sa fiu dat afara inainte de termen pentru ca ma bagasem in tot felul de scandaluri. Si mi-e asa dor sa beau ! Nu mai suport, jur ! nu mai suport apa… m-am saturat de ea.
Se opri si contempla o clipa cerul, cu luna luminandu-i pupilele si ingustandu-le. Ochii lui aveau o stralucire stranie, care imi dadea fiori.
-Apoi cand am devenit major… stranie, infricosatoare zi. Am fost, bineinteles, dat afara. Si asa am ajuns aici . de 6 ani… de 6 ani ! si au trecut atat de multi pe sub podul asta… atat de multi incat nici nu mai stiu numarul. Si numai eu am ramas ! dintre toti, numai eu ! si sunt sigur aproape, ca o sa mor aici.
-Nu vrei sa pleci ?
-De multe ori am incercat sa plec. Cateva luni imi gaseam o slujba si inchiriam un apartament, dar bautura… bautura si drogurile m-au tras inapoi. Nu imi mai puteam plati chiriile, nu mai prestam serviciile pentru care ma angajasera si eram concediat. Iar apoi, o buna perioada de timp , imi petreceam zilele hoinarind prin baruri si band toti banii care imi ramasesera. Si asta ca sa fiu mahmur zile intregi si sa ratez toate interviurile posibile… si sa ma intorc aici.
M-am gandit o clipa la ce spusese si din inima imi izvorara lacrimi secate. Asta voi pati si eu. Dorian era relfexia mea in oglinda, Dorian nu putea fi spart si viata mea era condusa spre dezastru de o mana invizibila… o mana insangerata. Boddah.
-Cateodata…Cateodata imi doresc sa pot sa o omor ! urla Dorian.
-Ce ? am soptit ingrozit.
-Pe mama ! Pentru ca ea traieste in lux si in puf , iar eu … eu , dupa cum bine vezi, stau beat si drogat sub un pod, asteptand sa se lumineze ca sa pot prinde pesti. Ca sa mananc. Daca ai sti… oh, daca ai sti cum m-a privit cand m-a lasat la poarta orfelinatului. Aveam 4 ani atunci. M-a strans in brate, si ochii ii erau inundati de lacrimi. Si soptea frenetic : « Dorian, Dorian, te iubesc. Mami se va intoarce. Se va intoarce, iti promit. » Mi-a promis ! Mi-a promis si am trait 23 de ani doar hranindu-ma cu speranta ca se va intoarce si ma va iubi iar ! Cat de prost puteam sa fiu !? Cat de prost fara sa imi dau seama ca mintise ?! Ca mintise un copil care nici macar nu stia cati ani are sau cum il cheama.
Nu stiam ce sa mai spun. Am tacut si am privit in intuneric, catre raul involburat. Pestii nu au sentimente.Mi-am luat chitara si am incercat sa cant. Primele acorduri se dezlipira incet si usor…nu stiam ce cant. Era trist, oricum. Eu eram trist.
L-am privit pe Dorian si am vazut ca se uita mirat spre mine. Si atunci am inteles ca si el era trist.
Doi oameni tristi sub aceeasi luna.


stiu ca v-a fost dor de mine. pe dracu'. =))

Normal ca ne-a fost dor de tineee )
Esti tare la drama :>
Imi place ficu :o3.

Next ? :o3

Aw, merci ca cititi. ><

Chapter 6
Nu stiam daca eram treaz. Sau daca fusesem vreodata. Noaptea inca imi dansa in pulsul venelor si vroiam sa se intoarca, pentru ca in lumina zilei puteam fi vazut asa cum eram defapt. Intunecat. Noaptea, in schimb, ma camufla. Imi implanta in vene pulsul unei alte persoane, si desi de multe ori nu stiam cum sa cunosc noaptea, simteam ca era mai bine sa nu stiu nimic. Pentru ca ce nu stii nu poate sa te doara.
Am incercat sa dorm. Nu vroiam sa pierd noaptea, dar era inevitabil.
Mi-am asezat capul pe chitara pe care imi pusesem hainele. Dorian imi spuse sa imi acopar talpile daca nu vroiam sa ma muste sobolanii. Era un lucru ordinar pentru mine, dar l-am ascultat.
Am visat cum mor. Si speram sa nu ma trezesc. Era un vis frumos.

*

Malurile Kenduskeag-ului se uscau incet-incet, dezvelindu-si coltii pietrosi. Puteam sa plec.
Mi-am luat chitara si rucsacul. Cel mai dureros era ca Dorian nu vroia sa vina cu mine. Il implorasem. Cuvintele pe care le spusesem nici macar eu nu le intelegeam, dar aveau un efect asupra intelectului meu, incat, ganindu-ma ca Dorian este reflexia mea, vor avea si asupra lui. Nici gand. Vroia sa ramana. Asta era viata lui acum, si aproape il intelegeam.
Mi-am luat ramas-bun de la el in cateva minute. Nu constientizam oricum, cat de greu imi va parea sa ma descurc singur, stiind ca undeva, in intunericul pazit de o luna de gheata, ma asteapta cineva, cu care as putea sa imi impart viata, chiar si daca viata mi-ar fi fost sub un pod.

*

Am intrat la GUNS & si m-am asezat la o masa. Era plin de prostituate, chiar si la o ora atat de matinala. Dar nu ma interesa. Nu ma mai interesau acum. Erau patetice, jalnice, cu machiajul intins pe toata fata, ca niste papusi ieftine, trase la fata, obosite dupa o noapte lunga de « munca ».
Am scotocit prin buzunare, pana am gasit banii pe care ii furasem de la mama. Erau uzi, pentru ca blugii mei nu erau impermeabili. I-am numarat, si inca nu imi venea sa cred ca toti banii aceia sunt in mainile mele. De obicei nu obtineam mai mult de 10 $. Defapt, nu indrazneam sa fur mai mult, pentru ca oricat as fi incercat sa ma ascund, mama ar fi aflat mai devreme sau mai tarziu, iar mie imi era frica de ea. Mai mult de cat orice, imi era frica de propria-mi mama si incercam sa ma gandesc cat mai putin la ea, sa imi scot din minte imaginea ei cand ma daduse afara, cu ochii stralucind de o licarire inspaimantatoare, dar totusi speriata, cu colturile gurii ei arcuindu-se intr-un spectru malefic aproape.
M-am dus si am comandat o bere si tigari. Din cele mai ieftine, nu vroiam sa imi risipesc banii ziua. Noaptea e pe tocuri, tu danseaza cu ea. Noaptea e pe fuga, tu spune-i sa stea.M-am asezat iar la masa mea din lemn lacuit cu o vopsea verde, ieftina, care se scrijelea si plangea de batranete. Am inceput sa beau, si desi gustul berii nu se compara cu ce imi doream, ma simteam mai bine.
Dar nu vroiam sa ma simt mai bine singur.
Mi-am terminat berea si mi-am indesat tigarile in rucsac. Am mai cumparat inca doua doze si am iesit.

*

Dorian statea rezemat de peretii de piatra ai podului , incalzind hamsii la flacara unei brichete. Privi spre mine si zambi.
-Stiam eu ca o sa te intorci.
-Da, dar am adus si bere ! am spus zambind ciudat si ridicand dozele.
-Te iubesc, omule, replica Dorian si se repezi spre mine. Ti-e foame ?
-Nu.
-Bine , dar te oblig sa imi gusti delicatesele. La bricheta !
-Da. Pestii nu au sentimente.

" Mai mult de cat orice, imi era frica de propria-mi mama si incercam sa ma gandesc cat mai putin la ea, sa imi scot din minte imaginea ei cand ma daduse afara, cu ochii stralucind de o licarire inspaimantatoare, dar totusi speriata, cu colturile gurii ei arcuindu-se intr-un spectru malefic aproape. "

genail. <3
il ador, esti cea mai tare la drama :>.
Primim si noi un next ? :o3

Aw, merci, fetelor ca cititi ! .
off : Da, S, imi place semnatura ta. =)) Cu Billy capsunicaaa. E din I just wanna live ? )
off 2 : da hai ca stiu ca si tie iti place semnatura mea. =))

Chapter 7
Era octombrie. De obicei, chiar de dinainte sa inceapa toamna calendaristica, in Aberdeen ploua. Era o calitate pe care o apreciam enorm la micul oras din Washington, pentru ca adoram ploaia, intunericul si toate vijeliile si furtunile pe care le aducea cu ea. Ploaia era prietenul meu cel mai bun . Doar ca in anul asta, cand aveam cea mai mare nevoie de prietenul meu, se intamplase ca ploaia sa ocoleasca subit, dar cu mult tact , orasul in care eram condamnat sa traiesc. Sa traiesc sub un pod.
Asa ca, am fost nevoit sa suport un octombrie cu soare, in care fenomenele naturii nu isi urmau cursul normal. Era totusi oarecum bine sa prelungesc perioada de dinaintea iernii, pentru ca nu stiu cum as fi suportat frigul cu hainele vechi si zdrentuite pe care reusisem sa le iau.
Dorian m-a invatat sa prind pesti.
Parea simplu. Sa prinzi un peste intr-una din palme si sa il lasi sa se zbata pe uscat pana isi da sufletul.
Mi-am introdus mana in apa rece, curata a Kenduskeagului. Am zarit un pestisor si mi-am coborat, instinctiv, mana spre el.mi-am facut mana caus si mi-am propulsat degetele spre
(pestii nu au sentimente)
pestisor. L-am privit cum urmeaza linia palmei mele, si inainte sa apuc sa imi scot mana din apa, am vazut ca pestele sarise din palma mea, revenind la inotul lui incet si sacadat.
Dorian rase. Avea un mod unic de a rade. Nu stiai cand incepe un nou val. Isi ridica colturile buzelor intr-un zambet urias, si ramanea neclintit cateva secunde, cand, dintr-o data, isi ducea instinctiv mana la gura si radea pana se inrosea la fata. Era enervant, pentru ca stiam ca rade de mine. Mi-am scuturat mainile si m-am uitat stramband din nas la Dorian care incepuse sa rada si mai tare, de data asta tinandu-se de burta.
-Caaat de prost poti sa fii, bai !? care om intreg la minte si la picioare-mai ales la picioare-incearca sa prinda un peste cu mainile goale de pe mal ?
-Aaa… Eu ?
Dorian incepu sa rada din nou, si am asteptat enervat pana s-a oprit, urmarind linia orizontului cum coboara spre nord si formeaza un adevarat unghi rosiatic cu norii care ramasesera pe cer.
-In primul rand, intri in apa…, spuse Dorian inca chicotind si intrand in apa rece a raului.
L-am urmat plictisit. Apa imi ajungea aproape de genunchi. Era rece si imi facea picioarele sa tremure sub tesatura subtire a blugilor.
-Si nu tii mana caus sa prinzi un peste, fraieruleee. Pentru ca normal ca intra pe o parte si iese pe alta. Tii palma asa, explica Dorian, cu mana facuta zid sub apa. Si tot timpul prinzi pestele din fata, ca sa il sufoci. Crezi sau nu, si pestii respira. Dar pestii nu au sentimente.
Am privit cum Dorian isi impreuna mainile, ca intr-o rugacine si asteapta ca « prada » sa ii treaca portile de fildes. Da, prinse un peste. M-am uitat fascinat, si inundat parca de un sentiment de satisfactie si putere, cum peste se zbate in chinuri sa scape din prinsoarea lui Dorian. Inutil.
-Biiine, pai eu vreau sa fumez, am spus iesind din apa si rasufilcandu-mi blugii pana la genunchi.
-AI TIGARI, BOULE ?! urla Dorian, scapand pestele din mana si alergand innebunit catre mine.
-Da, sunt in geaca, am spus aratandu-i spre geaca neagra pe care o lasasem pe chitara de cealalta parte a malului, rezemata de peretele podului.
-Si acum imi spui !? marai Dorian uitandu-se la mine cu o privire plina de venin.
-Pai ziceai ca drogurile si bautura ti-au stricat viata…, am inceput eu, incercand sa ma apar.
-Tigarile nu sunt droguri si nici bautura !!!
-Defapt, intra la droguri.
-Pe dracu’, intra la tigari !
-Vrei ? am intrebat aruncandu-i pachetul.
Dorian se uita la tigari ca la Dumnezeu. I se luminase deodata privirea, si deschise stangaci pachetul, luand o tigara si cautandu-si disperat bricheta in buzunarul pantalonilor.
mi-am aprins si eu una si am ramas cu Dorian sprijiniti de zidurile masive, privind fumul negru cum se rasfrangea in rotocoale, intorcandu-se spre cerul de unde plecase, spre lumea din care venise. Dorian suspina lung si isi lasa capul pe spate, cu ochii atintiti spre cerul fara stele.
-Doamne,ce bine eee ! urla el, tragand din tigara.
Am zambit in intuneric, incercand sa ii disting parul negru. Dar era negru ca noaptea si noaptea il camufla.
-Deci asta e acolo sus, spuse Dorian.
-Sus ? am intrebat nedumerit.
-Da, in oras. In Aberdeen. In centru. Sus.-Aaah… da, cam asta e. Si betie.
-Betia a fost inainte de toate, incheie filozofic Dorian.
-Se poate.
-Mergi si maine sus ?
-Cred ca da… dupa bere ?
-Pot sa vin cu tine ?
-Sigur.
Deci nu trebuia sa parasesc podul singur. Chiar si pentru o zi.

Imi place :X.
" Intra la tigari ! " =))
Esti tare :>
Next ? :o3