love doesn't know anything

Subiect: love doesn't know anything Dum Oct 03, 2010 2:08 am

¤Personaje¤

Capitolul 1

-Trezirea! Se aude vocea, rastita a Valeriei, proprietara orfelinatului.
Deschid calm ochii, nu ca ceilalti din camera care tresar din paturi. Eu deja is obisnuit cu vocea pitigaiata a femeii in varsta de treizeci de ani. De cincisprezece ani traiesc aici, adica din prima mea zi.Privesc ceasul oval ce atarna pe perete, ora sapte, ca deobicei. Mereu eram treziti la sapte dimineata. Ma ridic in fund, la marginea patului si-i privesc pe ceilalti nouasprezece copii din camera. Intr-o camera, nu prea mare, dormeam douazeci de copii. Paturile erau etajate, asa ca nu eram extrem de inghesuiti.Orfelinatul e structurat pe varste, toti copii de aceeasi varsta intr-o camera. Nu conteaza cati, toti se baga in aceeasi camera. Eu sunt, normal, in cea de cinsprezece ani. Asta e cea mai aglomerata camera. Cei mai mari sunt cei de saptesprezece ani, caci la optisprezece ani te da afara din orfelinat. Valeria uraste copii. Ciudat... mai ales pentru ca detine o casa de copii. Ea spune ca o mai tine pentru ca e mostenire de la tatal ei. Fals. O tine pentru banii ce-i primeste de la stat si de la cei ce vor sa adopte, exact, ea cere bani pentru adoptii. Cred ca e cel mai stupid lucru, dar unii chiar platesc. Nu sunt conditii extraordinare, dar nici foarte naspa: avem doua televizoare, unul pentru copii si celalalt al Valeriei, avem o curte destul de mare in care facem ce vrem, baie avem, la fiecare camera cate o baie cu cinci cabine de dus. E putin, mai ales la camera mea, dar noi ne descurcam.Casa are doua etaje, plus mansarda , in care stau cei de saptesprezece ani, caci sunt doar cinci. Faza buna in orfelinat este ca toti ne intelegem. Din cate am auzit noi, in alte orfelinate, cei mari sunt liderii si cei mici sunt terorizati. La noi nu, ne intelegem destul de bine. Viata aici nu e chiar atat de groaznica pe cat ar crede altii. E adevarat ca mancare buna nu prea avem si trebuie sa muncim in fiecare zi, dar macar avem un acoperis deasupra capului si oameni care ne iubesc. Normal ca Valeria nu se numara printre acesti oameni, ma refeream la femeile ce au grija de noi.
-Sunteti gata?Aud din nou vocea pitigaiata a femeii.
Aceasta se afla in usa, sprijinita de tocul acesteia. Parul ei este de un roscat foarte aprins, ochii aproape negrii. Pielea ii este alba, cu o nuanta usoara de rosie, atunci cand striga la noi. Era destul de inalta, cu cativa centrimetri mai mare ca mine si eu am un metru saptezeci si opt.
-Da!Ii raspund caci eu sunt "seful camerei".
Fiecare camera are cate un sef,ales de Valeria. Nu trebuie sa facem cine stie ce, doar ca raspundem pentru fiecare fapta ce o fac ceilalti. Daca unu face o trasnaie, eu o patesc. M-am obisnuit, caci oricum nici eu nu sunt un ingeras.
-In cinci minute in curte, micul dejun.spune femeia si pleaca, trantind usa.
Toti se indreapta spre usa, eu trebuie sa ies ultimu pentru a verifica daca si-a facut lumea paturile.Dupa ce camera e goala, ma uit repede la paturi, toate facute. Arunc o privire la ceas, inca cinci minute si era opt fix.M-am dus in curte, unde erau aranjate o gramada de mese si scaune. Aici ne serveam mesele. Chiar daca este septembrie, inca nu e frig, asa ca preferam sa mancam afara.M-am asezat la masa, era galagie in curte. Toata lumea susotea cate ceva, se parea ca e o noua barfa. Aceasta pornise de la cei mari, deci trebuia sa fie adevarata. Acestia mereu stiau tot ce se intampla in orfelinat, era bine asa, caci ne spuneau si noua. Eu stateam in capatul mesei, deci avea sa dureze ceva pana aflam barfa.Intr-un final aflu si eu, se parea ca un copil va fi adoptat azi si chiar de la mine din camera. Am zambit, defapt toti de cincispreze ani zambeau. In fiecare dintre noi se implantase samanta sperantei, ca cineva va avea o familie. Speram sa fiu eu cel ales, chiar vroiam sa vad ce fel e sa traiesti intr-o familie si mai ales ca maine incepe scoala. Numai vroiam sa fiu aratat cu degetul ca sunt de la orfelinat, sau batjocorit ca nu am familie. Ma obisnuisem, dar tot ma durea.
Ziua a trecut repede, ora doua dupa-amiaza a venit imediat. La trei trebuia sa vina familia, dornica sa adopte pe cineva. Pentru ca azi trebuia sa vina cineva sa adopte, niciun copil de varsta mea nu a fost trimis la munca. Trebuia sa fim curati,odihniti si zambitori, pentru cei doi tineri. Asa-i, tineri. Auzisem ca femeia are douazeci si patru de ani, iar barbatul douazeci si sapte. Era ciudat ca cineva vrea sa adopte de la varsta asta, dar era ceva bine, parintii tineri erau cei mai de gasca. Toti se aranjau, inafara de mine. Fetele se machiau, se dadeau cu parfum, baietii isi faceau parul si se parfumau. Fiecare isi alesese cele mai bune haine. Numai eu nu, eu eram imbracat cu un tricou simplu, albastru si o pereche de blugi, simpli, negri si cu cateva taieturi. Tricoul era botit si avea cateva pete de vopsea pe el. Vopseam case, apartamente, orice si tricoul asta il purtasem o data la munga. Blugii aveau taieturi peste tot,se gaseau si cateva ace de siguranta, prinse in forma de "X". Vine o fata la mine, cea mai buna prietena a mea. Era speciala, pentru mine, imi era fosta iubita si cea cu care am facut-o prima data. Acum suntem cei mai buni prieteni. O cheama Ashley, par blond, ochi albastri si cu forme frumoase. Ce altceva puteai dori de la o fata? Pentru mine ea era fata perfecta.
-Tu nu te schimbi?Ma intreaba parca ingrijorata, privindu-ma cu ochii sai mari, de culoarea cerului.
-De ce ar trebui sa ma schimb?Ii zic indiferent. Decat sa ma adopte cineva pentru ca m-am dichisit, mai degraba raman orfan mereu.Ii zic la fel de indiferent.
-Tu esti tu!Isi da ochii peste cap. Daca nu vei fi adoptat pentru ca esti imbracat asa, sa nu vii la mine plangand.Imi spune sarcastica, cu un zambet strengar pe buze.
-N-ai tu atata noroc!Ii fac cu ochiul si afisez un zambet dulce.
Arunc o privire la ceas, era deja trei. Ce repede trecea timpul. S-a auzit usa de la intrarea in casa, ce punctuali oamenii astia. Se pare ca erau nerabdatori sa adopte.Era o liniste mortala in camera, toti doream sa ne dam seama dupa zgomotul pasilor lor unde se duceau. Au intrat in camera Valeriei. Muream de nerabdare, la fel ca toti ceilalti. Acum timpul parea sa se miste mai incet ca un melc. Au trecut foarte greu cele cincisprezece minute, in care familia a vorbit cu Valeria. S-a auzit usa de la camera femeii si toti ne-am ridicat. Cum eram in camera noastra, eram fiecare in dreptul patului sau. Mai toti stateau drepti, dar eu stateam sprijinit de pat. Cu picioarele in forma de "x". Toti ochii erau atintiti spre usa, se auzea ca vin aici.Nu a durat mult si usa a fost deschisa, de dupa ea intra Valeria, urmata de doi oameni: o femeie si un barbat. Femeia avea parul lung, usor ondulat si saten, ochii ii erau caprui, aproape negrii. Arata destul de bine,era tanara doar, era de asteptat. Era imbracata cu o pereche de blugi stramti, de un albastru inchis si o geaca de blug ce, dupa parerea mea, ii acoperea un tricou negru, a carui margine se putea observa. Barbatul era blond, dar avea ochi caprui. El era imbracat intr-o geaca neagra, cu diferite desene si o pereche de blugi, de aceeasi culoare, geaca ii acoperea tot un tricou negru, cred. Valeria se uita din tocul usii prin camera, clar cauta pe cineva anume.Se parea ca deja alesese pe cineva. Femeia se apropie si se uita la mine. Inima imi batea mai mare, desi nu aratam asta. Eram calm, privind-o atent pe femeie. Aceasta a trecut pe langa mine si s-a dus la Ashley zicandu-i sa o urmeze. Cele doua, impreuna cu ceilalti doi, ies din camera. Toti erau dezamagiti, caci nu fusesera alesi. Si eu eram dar in acelasi timp eram vesel, caci fata fusese adoptata. M-am intins in pat si usa s-a deschis iar, era Ashley. Se apropia de patul meu, era nervoasa, se vedea dupa mersul rapid ce-l avea.
-Ce s-a...
-Du-te ca ai fost adoptat!M-a intrerupt fata si am ramas cu gura cascata.
Cum de se intamplase asta? Fata afisa un zambet, dar era fals. Clar nu era la fel de vesela ca fusesem adoptat, pe cat fusesem eu mai inainte cand credeam ca ea e alesa. Nu am stat mult pe ganduri si am iesit din camera. La usa se afla Valeria cu cei doi, care urmau sa-mi fie parinti se parea.
-Buna!Ma saluta cei doi in cor, cu un zambet entuziast.
-Salut.Mormai, inca confuz.
-Ei sunt Annette si Brian Garret. Ii prezinta Valeria, arantu-i cu mana pe rand.Cei doi tocmai te-au adoptat, asa ca vei pleca cu ei.Iti voi trimite hainele la noua locuinta.Imi zice femeia, privindu-ma atenta.
Ii privesc pe cei doi, pareau oameni de treaba, era inca zambareti. Afisez si eu cu greu un zambet, incerand sa fie cat mai real. Imi placea ca fusesem adoptat, dar de ce nu Ashley? De ce aceasta se intoarse inapoi? Aveam de gand sa aflu, dar nu in momentul asta.
-Doar sa-mi iau ramas bun de la ceilalti.
-O sa le transmit salutari. Oamenii se grabesc asa ca trebuie sa pleci acum. Imi zice femeia, dornica sa scape de mine.
Ridic din umeri.
-Bine.Mormai, nu imi pasa chiar asa de mult sa-mi iau ramas bun.
-Atunci sa plecam. Zice Brian vesel.
Cei doi o pupa pe Valeria pe obraji apoi se indreapta spre usa, urmandu-i indeaproape. Cand ies din orfelinat observ un Mercedes CLS, negru metalizat. Stiam ca masina nu e chiar foarte ieftina. Posibil ca ei sa fie familie de bogatasi? Dau negativ din cap, nu se putea. Urcam in masina si pornim repede. Cei doi erau tacuti, credeam ca am sa ramanem in tacere tot restul drumului pana ce Brian a rupt tacerea.
-Pe ce data te-ai nascut?Ma intreaba parand foarte curios.
-Douazeci si noua iulie.Ii raspund privindu-l, acesta ofteaza. Unde locuiti?
-In Manhattan, New York.
Deci chiar erau bogati, nu orice putea sta in Manhattan si cu siguranta nu cineva sarac. Am cascat, imi era somn.
-Daca vrei poti dormi.Imi zice Annette zambareata.
Dau afirmativ din cap si-mi las capul pe spate, inchizandu-mi ochii. Eram sigur ca aveam sa ma trezesc cand masina se va opri.

Writer Mesaje : 461 Data de inscriere : 30/05/2010

Fic nou <3
Imi place mult ideea.Ai scris foarte frumos.
Ma bucur pentru Axel.
Mi'a placut mult nextul,desi ai cateva greseli.
Asa ca astept capitolul urmator,sa vad ce se intampla :o3

Subiect: Re: love doesn't know anything Lun Oct 04, 2010 3:39 pm

¤Personaje¤

Andrew Keith
George

¤Capitolul 2¤

Am simtit cum masina s-a oprit, asa ca m-am trezit. Am clipit de cateva ori din ochi, pentru a ma trezi de tot. Vad ca cei doi tocmai coborau. Imi ridic mana dreapta, pentru a deschide usa si arunc o privire pe geam, ramanand cu gura cascata. Casa avea un etaj, plus mansarda, curtea din fata era destul de mare. Se putea vedea putin si in spatele casei, curtea aceea era cu mult mai mare decat cea din fata. Casa era de un crem usor deschis, nebatator la ochi. Vad ca usa se deschide, inainte ca eu sa apuc sa ma trezesc din mirare.
-Vii?Ma intreaba femeia, stand usor aplecata, pentru a fi la acelasi nivel cu mine.
-D...da. Zic dand din cap, pentru a-mi reveni.
Cobor din masina si mai arunc o privire la casa, era frumoasa, avea si terasa la parter, plus cate una mai mica la fiecare camera.Intru in casa, prima camera era un living urias, destul de luxos decorat. Canapea din piele, televizor cu plasma prins in perete. Am observat si un joc Wii.Dupa ce am analizat camera, am observat ca avea intrare in bucatarie.Cand am dat sa ma indrept spre bucatarie, am simtit cum o mana a cuprins-o pe a mea de incheietura.
-Haide sa iti vezi camera. Imi zice Annette si ma trage dupa ea pe scari.
Ajungem la etaj si aceasta ma duce la o alta pereche de scari, se parea ca voi locui la mansarda.
-Sper sa iti plac, Brian a zis ca adolescentilor le place la mansarda.Zice femeia, pe un ton putin speriat.
Inteleg de ce ii era frica, se temea ca nu cumva sa nu-mi placa camera. Acest lucru era imposibil, caci orice camera era mai buna ca cea in care locuisem timp de cincisprezece ani. Femeia mi-a eliberat mana si am urcat usor treptele. Am ajuns la mansarda si am facut incet o pirueta, ramanand iar cu gura cascata. Camera era minunata, aveam un pat mare, asezat langa un perete, exact sub fereastra. Intr-un colt se afla un birou, cu laptop pe el. In fata patului era un sifonier cu doua usi culisante si una normala. Usile culisante aveau fiecare cate o oglinda pe ele. Aveam chiar si televizor, cu plasma, plus dvd player si consola de jocuri Play Station 3 si chiar Wii. Am observat ca pe o masa scunda, asemenea celor japoneze, se afla un bloc mare de desen, inconjurat de creioane in diferite culori. Se parea ca acesti oameni imi stiau pasiunea pentru desene. M-am uitat iarasi la pat, lenjeria era albastra, culoarea mea preferata. Ma uit pe pereti, observand ca sunt tot albastrii. Pe unul vad un cui, in care era atarnat un aparat foto profesional. Cei doi chiar se interesase de toate pasiunile mele. Am zambit vesel, pe fata mi se putea citit usor fericirea. Ma intorc spre usa si vad ca femeia era tot la etaj. Ma privea ingrijorata si cand mi-a vazut expresia fetei, a devenit si ea fericita, avand un zambet satisfacut.
-Sa cobori in zece minute, te rog. Va trebui sa ne cunoastem mai bine. Imi zice femeia entuziasmata si apoi pleaca.
Ma duc si ma intind in pat, privind tavanul oblig. Sa ne cunoastem mai bine? Da sigur! Ca si cum va voi lasa sa ma descoperiti asa de usor!M-am ridicat in fund, ducandu-ma la sifonier. Am impins in stanga, o usa culisanta. De dupa aceasta am observat, pe umeras, un costum. L-am scos, era o camasa alba, simpla, un sacou negru si pantaloni de aceeasi culoare. La gulerul camesii se afla o cravata rosie.La inceput am fost confuz, dar apoi mi-am amintit. Maine incepea scoala. Deci se parea ca si eu voi merge la scoala si de data asta ca facand parte dintr-o familie. M-am uitat la ceasul ce atarna intr-un colt, arata ora sapte si cincisprezece minute, seara. Am asezat inapoi in sifonier costumul si am coborat la parter. Pe canapea se aflau cei doi, asteptandu-ma din cate se parea. Ma apropii si ma asez pe un fotoliu. Cei doi ma privesc, analizandu-ma, cred ca pentru prima data.Niciunul nu spunea nimic, asa ca m-am hotarat sa incep eu.
-De ce m-ati adoptat pe mine si nu pe Ashley?Ii intreb curios, inca ma rodea acest lucru.
-De o saptamana tot vorbim cu Valeria. Aceasta ne-a recomandat-o pe Ashley, dar noi am vrut sa stim si despre restul copiilor. Ne-a aratat dosarul la fiecare si tu ne-ai atras atentia. De la inceput te-am vrut pe tine, dar Valeria continua sa zica ca nu meriti sa te adoptam. Astazi cand ne-am dus la ea in camera am discutat iar. I-am spus clar ca pe tine te vrem. Aceasta a parut sa cedeze, dar cand am vazut ca a adus o fata in locul tau, m-am enervat putin. Era cat p-aci sa fac scandal, dar Annette m-a oprit, zicandu-i frumos ca noi nu dorim o fata, ci un baiat.Imi explica Brian, calm.
-De ce ati adoptat? Adica sunteti tineri, rar vin cupluri de tineri sa adopte.
-Sunt incapabila sa am copii.Imi raspunde Annette trista.
-Axel, daca nu o sa te simti bine la noi, poti oricand sa spui si vom avea grija sa ajungi la alta familie.Imi zice Brian putin trist.
Dau negativ din cap.
-Nu! E dragut aici si pareti de gasca.Le zic ridicand din umeri si acestia se inveselesc.
-Cred ca ai vazut uniforma nu?Ii raspund dand afirmativ din cap. De maine te vei duce la liceu, te duc eu in prima zi ca sa vezi unde e. Incepi orele la opt dimineata si termini la doua. Vei putea veni singur acasa? Ca noi nu putem veni sa te luam. Ma intreaba acesta, de parca as fi un copil mic.
Ridic o spranceana.
-Normal ca voi putea!Ii zic dandu-mi ochii peste cap. Stau bine cu orientarea.
-Perfect!Zice barbatul vesel.
-Dar am o intrebare. Voi ca ce munciti?Ii intreb chiar curios.
-Eu detin lantul de hotele de cinci stele Garret.
-Iar eu detin o firma de cosmetice. Imi zice femeia, privindu-ma insistent.
Mormai un "aha" apoi privesc prin camera. Cand ma uit la Annette, aceasta inca ma privea.
-Ce este?O intreb putin deranjat de privirea sa.
-Curioasa. Cum suporti atatea gauri?Ma intreaba si prima reactie a fost sa ridic o spranceana.
Mi-am amintit apoi de pierce-urile mele: doua in buza inferioara, unu in dreapta, deasupra buzei superiare si unul in nas, in membrana din mijloc.
-Mai am si in urechi.Ii zic aratandu-i fiecare ureche, ce aveau cate patru gauri, fiecare. Doua jos si doua sus, iar in gaurile de sus se gasea un singur cercel, lung, cu tep la capete. Dar ce are?O intreb pe femeie.
-Nimica, doar ca nu te deranjeaza?
Dau negativ din cap.
-Cateodata uiti ca le ai.
-Ti le-ai facut singur?
-Da!Ii raspund dand afirmativ din cap.
-Ce-ar fi sa terminati cu pierce-urile? Intervine Brian. Am alta intrebare importanta. Fumezi sau te droghezi?Ma intreaba serios.
Ma pun usor pe ganduri, de fumat fumam. Oare era bine sa-i spun? Nu aveam ce pierde, trebuia sa ma accepte asa cum sunt.
-Doar fumez, de drogat poate ocazional o liniuta sau doua.Ii spun calm, privindu-l apoi pentru o reactie.
Barbatul rasufla usurat, lucru ce ma mirat.
-Deci voi avea cu cine fuma in casa!Chicoteste si ma face si pe mine sa fac la fel.
Seara a continuat cu tot felul de intrebari, incercand fiecare sa afle mai multe despre celalalt. Ei despre mine si eu despre ei. Am continuat asa pana la ora unsprezece cand Annette a spus sa ma culc, caci dimineata ma trezesc la sapte. Am facut asa cum a zis, ducandu-ma la mine in camera. M-am dezbracat pana la boxerii albastri si m-am asezat in pat, adormind imediat.
-Trezeste-te!Imi spunea Annette, atingandu-ma usor pe umar.
Am deschis calm ochii, stateam cu fata in sus. Am privit-o pe femeie, care imi zambea dulce.
-Hai imbraca-te si coboara sa mananci!Imi spune apoi pleaca din camera mea.
Fac cum imi zice si in zece minute sunt gata. Ma duc in bucatarie, unde cei doi deja mancau. Mie imi pusese cereale cu lapte. Brian beea o cafea si citea ziarul, iar Annette se uita la televizorul ce atarna intr-un colt al camerei. Aceasta isi beea si ea cafeaua. Am mancat repede si dupa ce am terminat m-am dus la usa si m-am incaltat, alaturi de Brian. Mi-am amintit apoi ca nu am ghiozdan. Am vrut sa zic ceva, dar Annette deja imi dadea un ghiozdan ce se punea pe umar, era negru si din cate simtean nu avea prea multe. Am urcat in masina lui Brian, care m-a dus la scoala. Inainte sa cobor imi inmaneaza o cutiuta mica, dreptunghiulara. O deschid si in ea se afla un telefon cu touch screen.
-Ce marca e? Intreb curios si mirat ca am primit asa ceva.
-Htc Hd2. Imi raspunde Brian.
-Mersi.Ii spun vesel apoi cobor din masina.
Ma lasase chiar in fata liceului. Erau o gramada de adolescenti care intrau in curte, doar era prima zi. Am intrat si eu si m-am uitat dupa dirig. Imi spusese Annette cum arata: inalt, brunet, care mereu poarta o palarie, indiferent de vreme sau anotimp. Ar fi trebuit sa fie usor de gasit dar nu am reusit. M-am hotarat sa stau sa ascult ce spunea directorul. A durat mai mult de o ora si la sfarsit a spus in ce sala merge fiecare clasa. Acum intrau clasele de a noua si a zecea. La clasa a noua A eram eu.M-am uitat dupa dirig, deja copii incepeau sa intre sau sa plece. Eram sigur ca eu voi fi singurul nou. Liceul asta era defapt un colegiu, printre cele mai bune. Aici faceai de la gradinita pana la terminarea facultatii. La cladirea unde eram eu, era numai liceul. Rar se intampla sa accepte pe cineva din afara, astfel toti se stiau. In cele din urma l-am gasit pe dirig, era la intrarea in scoala. M-am dus la el si se parea ca exact pe mine ma astepta.
-Axel?Ma intreaba aceasta pe un ton sigur.Ii raspund dand afirmativ din cap.Eu sunt Andrew Keith, dirigintele tau. Colegii tai deja au intrat in clasa asa ca sa mergem si noi.Imi spune si o ia inainte.
Il urmez din spate, uitandu-ma prin prejur. Scoala nu era una speciala, dar era draguta.Am ajuns repede la clasa, se auzea galagie. Cand dirigu a deschis usa s-a facut liniste deplina. Intram in clasa si toti isi aveau ochii atintiti spre mine. Poate li se paream ciudat? Dar nu era nimic ciudat la mine. Cu parul blond si ochi albastri mi se pare ca sunt o persoana normala. Sau poate se uitau asa din cauza ca se vedeau gaurile de la piercuri? Annette nu ma lasase sa vin cu pierce-uri la scoala, asa ca gaurile erau vizibile.Ne-am dus in fata clasei. Eram relaxat, desi aveam mari emotii pentru prima mea zi la aceasta scoala.
-Copii, acesta este Axel Garret, noul vostru coleg. Tocmai s-a mutat in New York si la noi la scoala, asa ca primiti-l cum se cuvine.A spus dirigu fara vre-un ton anume.
Deja vedeam cum colegii mei susoteau intre ei. Eram sigur de subiect :eu.Dirigu m-a asezat in ultima banca de la fereastra, stand cu un baiat a carui nume am aflat ca este George. Prima zi de scoala nu a fost cine stie ce, defapt a fost. Am fost in centrul atentie, colegii dorind sa ma cunoasca mai bine. Le-am spus multe, inafara de faptul ca sunt adoptat. Colegii pareau de treaba, mai ales George. Are si el ochii albastri, mai ceva ca mine si este brunet. Parul e drept, avandu-l aproape de umeri si cu breton in partea dreapta, acoperindu-i aproape de tot ochiul drept. Am stat la scoala cam doua ore in care ni s-a spus regulamentul, orarul, numele profilor si ni s-au dat manualele. Dupa ce am plecat de la scoala am luat un taxi pana acasa. Imi lasase Brian bani.A trecut foarte repede ziua, nu s-a intamplat mai nimica interesant. Annette si Brian au venit acasa pe la ora cinci. Fara sa realizez era deja zece noaptea asa ca m-am dus la culcare. Nu mai aveam ce face si oricum a doua zi trebuia sa ma trezesc dimineata.

Writer Mesaje : 461 Data de inscriere : 30/05/2010

Ah,mi'a placut mult nextul <3
Ma bucur pentru Axel!
Ai descris foarte frumos<3
Astept nextul ;

p.s.: Geroge e =p~

» Crazy Love
» Wanna whole lotta love ?
» Love hurts , but sometimes it's a good hurt.