Turquoise eyes

Fic facut de mine si de Devy, asa ca o sa postam pe rand.
Titlul nu e permanent, dar ramane asa pana gasim ceva mai bun.
Cand apare ~Rebecca~ sau ~Stephen~ insemna ca am schimbat personajul din mintea caruia povestim.
Siii cam atat.




~Rebecca~



E acelasi lucru carese intampla de cateva seri incoace, nu ma pot gandi decat la el. Din nou si din nou. Imaginea lui, acei ochi, chipul angelic, imi reapare in minte, de parca l-ar fi pus cineva acolo si pur si simplu... nu pot sa il scot. Stiu ca ar trebui sa nu ma mai gandesc la el, sa-l uit, dar e ceva dincolo de puterile mele. Pur si simplu nu pot. Si poate ca nici nu vreau. Stiu ca nu ma iubeste si ca abea daca stie ca exist, dar el e asa de... misterios, de tacut.
Pentru mine e mai mult de un simplu baiat, e ceva mai mult de atat, mai special. Si uita-te la mine, stau, ca in fiecare seara si ma gandesc la el. La cineva caruia nici nu ii pasa ca exist.
Luna, pare ca plange odata cu mine, de parca mi-ar sti suferinta. El... el e acolo, fericit, fara sa aiba habar de mine, iar eu... Eu nu ma pot gandi decat la el... As vrea sa pot schimba asta. Sau poate ca nu. Poate ca pur si simplu, asa trebuie sa fie. Poate... Ma duc pe balcon. Aerul rece pare inecat in tristete, la fel ca in fiecare noapte. Nici stelele numai stralucesc cum straluceau odata, cand eram fericita. Cand inca nu-l cunoscusem pe el. Cand inca aveam alte lucruri la care sa ma gandesc si nici un lucru marunt nu imi aducea aminte de el. Cand eram... libera. Nu pot sa imi iau gandul de la el. De ce nu pot sa imi traiesc viata in continuare? De ce nu poate sa fie la fel de usor cum era inainte?
Din nou acelasi sunet care se aude in fiecare noapte, ca un fasit de frunze uscate. Mi separe ca se aude din pomul din fata camerei mele,dar nu ma mai uit. As gasi, ca si alte dati, nimic. Poate era doar imaginatia mea, dar am iesit sa ies din casa, sa ma uit mai atent. Cum ma asteptam, nu e nimic acolo... E sigur imaginati mea, ce altceva ar putea fi?





~Stephen~




Ca de fiecare data, m-am urcat cu usurinta in copacul din fata camerei ei, singurul sunet care s-a auzit a fost un fasait incet de frunze. Am privit-o. Nu pot sa rezist nici o singura noapte fara ea, fara sa o vad.
Ma intreb la ce se gandeste cand sta pe balcon si priveste la stele. Pare trista si nu imi place sa o vad asa. Are un zambet as de minunat. N-as putea sa ii spun niciodata ce simt pentru ea... Nu ar putea sa ma iubeasca niciodata. Nici nu pot sa cred ca ma gandesc la asta. Sunt un prost sa ma indragostesc de ea, cae... probabil nici nu-mi stie numele.
Dar, poate ca asa trebuie sa fie, m-as putea obisnui sa vin in fiecare seara in acest copac si sa o privesc, chiar daca stiu ca nu e interesata de mine, m-as putea obisnui cu ideea, nu ? Pe cine pacalesc eu ? O iubesc prea mult.
Nu ma pot gandi decat la ea. La chipul ei frumos, ochii aceia verzi ce m-au fermecat din clipa cand i-am vazut. Cat n-as da sa am curajul sa ii spun ce simt… Dar ar fi la fel. Cum ar putea sa ma iubeasca pe mine? Of, sunt atat de natarau.
Sper macar sa fie, candva, fericita, daca nu cu mine - lucru care sigur nu s-ar intampla, macar cu altcineva. Eu ma voi gandi mereu la ea si nu o voi uita niciodata. Macar, mai avem cativa ani de petrecut impreuna... si apoi, eu voi fi mereu aici, langa ea.
Ar trebui sa incerc sa o uit. Dar nu pot si nici nu vreau. Va fi mereu in inima mea indifferent de ce s-ar intampla. Vreau sa fie fericita, sa traiasca din plin, sa rada cu toata inima. Ma dau jos din copac. Sau mai degraba am cazut jos din copac cu un zgomot cam mare. Aud pasi si incerc sa fug, dar e pre tarziu. E ea.
-Stephen… a spus ea uimita, sinn u o invinovatesc. Nu in fiecare zi vezi un nebun la tine in curte cazand din copci. Ce faci aici?
-Rebecca, eu… Pot sa iti explic. De fapt nu pot… am spus, suna patetic.
-Cred ca visez! A spus ea inchizand ochii si deschizandu-I la loc




~Rebecca~



Dar nu visam. Era EL. Si era aici. In fata mea. Cu aceiasi ochi turcoaz pe care i-as recunoaste oriunde. Ochii care m-au fermecat.
-Eu… uite, imi pare rau! Nu trebuia sa vin niciodata aici!
-Stai! Ce… ce faci aici?
-Nu.. conteaza. Trebuie sa plec.
A plecat. Dar a fost aici. L-am vazut. Era el. Era el cu adevarat.
Dimineata soarele stralucea pe cer. Nu imi puteam scoate din minte imaginea lui, in curte, oare ce facea acolo ? " Nu trebuia sa vin niciodata aici ! ", de ce a zis asta ? Erau mult prea multe intrebari care imi umblau prin cap. Am incercat sa imi pun ordine in ganduri, dar nu am reusit.
Nu pot sa inteleg ce facea acolo, la ora aia, la mine in curte. Se poate sa fi facut EL zgomotul ala? Nu! Asta e imposibil. Ce sa faca el la mine in curte, in copac, in fiecare noapte? Daca… Nu, asta e stupid! As vrea sa pot sa-I spun ce simt, dar nu as face decat sa arat ca o proasta in fata lui.
Trebuia sa tin in mine totul, doar daca nu vreau sa par o copila fraiera.
Am mers sa ma schimb, mi-am luat ghiozdanul si am pornit spre scoala. Era foarte cald afara. Prea cald pentru o zi de septembrie.
Am ajuns la scoala. Nici nu am apucat bine sa intru ca l-am si vazut stand in fata unui geam. Trebuia neaparat sa vorbesc cu el despre seara trecuta. Trebuia sa aflu ce a cautat acolo.
M-am apropiat de el. A incercat sa plece, darl-am strigat.
-Stephen! Stai. Azi-noapte… ce faceai acolo?

Interesaaant! E genul ala de poveste de dragoste intre doi copii care nu sunt in stare sa isi exprime sentimentele. Va fi chiar interesant!
Descrii bine, dar ai unele scapari. De exemplu te-ai repetat destul de mult cu "ma gandesc doar la el" etc. si ai cateva greseli de tastare, in rest e ok.
Spor la scris si multa inspiratie! ^^
xoxo

Bine ca mi-a zis si mie cineva de existenta acestui fic. Aveti grija de oamenii orbi, asa ca mine. 8-|
Povestea pare interesanta si imi place cum ai descris.
Ce rooomantic sa te urci intr-un copac si sa cazi PENTRU O EA. Oh. *laughs*
Si eu vreau next !

Mersi pentru comentarii . Nextul :



-Nu conteaza, nu ar fi trebuit sa vin acolo. A fost o greseala, a raspuns el si s-a indepartat. Nu am mai putut sa il ajung in urma. Am oftat si am intrat in clasa, asezandu-ma la mine in banca. Nu puteam sa fiu atenta la nimic, mintea mea delibera tot felul de lucruri pentru care el ar fi putut fi acolo, insa nici unul care sa aiba sens. Pana cand vocea profei' de mate ma scoase din strea de somnolenta, visare si plictiseala absoluta:
-Domnisoara Carter, ia treci tu la taba si fa probelma urmatoare. Pentru nota. Si sper ca acolo in banca visai la figuri geometrice, nu la altceva, spuse pe un ton batjocoritor, scorpia. Din spate se auzi vocea lui Ryan:
-Normal ca se gandea la geometrie. Capul baietilor este rotund, adica o sfera. Se mai gaseste si cilindrul, adica… dar nu apuca sa isi termine propozitia ce urma sa fie o prostie ca profesoara il intrerupse:
-Baietii au capul rotund. Toti cu exceptia ta, al tau e patratat. Treci tu la tabla si fa problema.
Ryan era un baiat de treaba. Ii placea de mine de ceva vreme, dare eu nu simteam acelas lucru pentru el. Eram pireteni buni. Ar fi facut orice pentru mine. Inclusiv sa isi ia un patru la mate… In pauza m-am dus la el:
-Ry, hei! Nu trebuia sa spui aia ca sa ma scapi pe mine. Si sa iti ei patru. Ma simt oarecum vinovata.
-Ce mai conteaza un patru in plus ? Mai aveam unul, macar nu se mai simte singur, nu ? spuse el. Nu trebuie sa te simti vinovata
-Mersi mult, am zis zambindu-i.
Era foarte dragut, dar nu mai dragut decat el...Si iata-l pe coridor, indreptandu-se spre locul unde eram eu, dar fara sa se uite la mine. As da orice sa aflu de facea acolo. L-am strigat pentru a doua oara:
-Stephen! Am inteles ce crezi, ca nu ar fi trebuit sa fi acolo, dar de ce erai acolo?
-Nu conteza,
-Daca nu conteaza atunci spune-mi!
-Nu conteaza, n-auzi? De data asta a tipat. Tare. Incat tot coridorul s-a holbat la noi.
Am plecat fara sa mai zic nimic. Bine, am fugit fara sa zic nimic si aproape plangand. Acum ma considera o fetita mica, rasfatata si insistenta.





~Stephen~

Miunat, acum crede ca o consider o idioata. Stephen, esti un prost. Nici macar nu vreau sa imi imaginez ce ar spune daca i-as zice ce simt pentru ea. Probabil m-ar considera un idiot, mai mult decat acum. I-ar fi mult mai bine cu Ryan.
Sunt asa un idiot! Oricum, nu ar fi bine pentru ea sa stea in preajma mea. Dar nu am vrut sa tip la ea in felul ala, doar ca ce puteam sa ii zic? “Sti, sunt foarte indragostit de tine si am ajuns atat de obsedata incai ma sui in pomu ca sa ma holbez la tine noaptea.”?
Nu, in mod sigur nu puteam sa fac asta. Orice as face nu e bine, de ce e viata asa de nedreapta ? As fi vrut sa nu o fi vazut, sa nu devin obsedat de ea, dar asta e viata si trebuie sa o accept. Sau macar trebuie sa incerc.
Dar daca i-as spune?... Adica, ce s-ar putea intampla? Nu ar putea fi asa de rau, nu? Adica m-ar refuza, ar rade de mine timp de cinci luni si dupa gata. Nu ar fi chiar as de grav… Cred… nici nu stiu daca m-as putea obisnui cu idea de a fi sigur ca nu are nici o farama de… afectiune pentru mine sau ceva in genul asta.
Prefer sa traiesc toata viata privind-o pe ascuns. Stiu, e un lucru gresit, dar altceva mai bun nu pot face... nu conteaza ce simt eu, conteaza ce simte Rebecca si trebuie sa inteleg asta odata pentru totdeauna. Dar nici macar nu stiu ce simte, asta e problema. Poate daca as sti ar fi altfel… Dar nu stiu daca acest “altfel” se refera la ceva bun sau rau.
Si totusi, nu voi sti niciodata daca nu incerc. Dar cand sa incerc ? Dupa scoala. Poate...poate am noroc si...da, de parca ea s-ar uita la mine... Oricum, e mai bine sa stie adevarul, voi suporta cele 5 luni in care va rade de mine si nu voi comenta. Cel putin asa sper. Totusi, nu poate sa foie asa de rau. O sa comenteze. Mult. O sa repete de cateva ori ca sunt un cretin idiot ca m-am gandit macar ca ea m-ar putea place si gata…
Dar daca ma place si ea?.,. Ar trebui sa imi scot ideea asta prosteasca din cap. Si tocmai am tipat la ea pe coridor. Oricum, trebuie sa incerc… scoala se termina intr-o saptamana.
Asta ramane planul. Si trebuie sa imi cer scuze ca am tipat la ea pe coridor. Sa ii explic totul. O sa ma creada vre-un obsedat probabil...Sper sa nu ma urasca, sper din tot sufeltul sa nu ma urasca, nu cred ca as putea trai cu vina asta.
M-am dus inspre clasa. Nu puteam fi atent la ora, dar e bine ca nimeni nu o a observat. Cel putin profesorul. Colegii se holbau la mine si susoteau intre ei despre scena de pe coridor cand am tipat la Rebecca. Tot ce am reusit sa deslusesc au fost “Am auzit ca Rebecca s-a inchis in baie si a plans toata pauza”. Felicitari mie! Acum nu doar ea ma considera un tampit, dar si restul scolii un ticalos. Dar de ce plangea? Adica, nu e ca si cum i-ar fi pasat ce cred eu, nu? Probabil era vorba ca o umilisem tipand la ea in fata intregii scoli…




~Rebecca~




Am intrat inapoi in clasa, asteptand sa apara profesoara de engleza. Nu ca as fi avut chef de engleza. Inca ma gandeam la el. Ma crede o copila rasfatata sau o idioata nesuferita ? Oricum, nu as putea sa ii zic ce simt, mai ales dupa scena de pe hol. Cred ca intreaga scoala rade de mine. De insitenta de mine...
Am fost trezita din vise de rasul isteric al unei colege. M-am uitat prin clasa, toata lumea tacea. Ce se intamplase acum ?
-Deci Jones a tipat la tine? Asta chiar e amuzant! Facu o pauza ca sa isi continue rasul de descreierata. Ce i-ai facut?
-In primul rand numele lui e Stephen si in al doilea rand nu e treaba ta.
-Esti asa o fraiera, Rebecca! Iti place de el, nu? De-aia te deranjeaza ca i-am zis Jones. Esti asa o idioata.
Stiam asta dinainte sa imi spuna ea.
-Si tu esti asa o proasta!
Asta nu era vocea mea. Era o voce groasa, sigura pe sine. Era vocea lui. M-am uitat spre locul de unde a venit vocea. Era chiar el, acolo.
-Fii atenta, daca te mai prind vreodata ca ii spui ceva Rebeccai, matur cu tine pe jos, prin toata scoala, a zis el privind-o cu ura.
M-am uitat mirata la el. El, imi lua aprarea mie ? Cred ca visez, dar e un vis frumos.
-Rebecca, imi zici daca iti mai spune ceva, da ? a zis el mutadnu-si privirea spre mine. Acum, era o alta privire, mai...blanda, mai frumoasa.
Stateam si ma uitam la el fara sa zic nimic. De ce facea asta. Nu avea nici un motiv. Poate ii era mila de mine… Peste doua secunde m-am trezit tipand la el:
-Pot sa stiu de ce faci asta? Cazi din copac in curtea mea si apoi pleci pur si simplu. Te intreb de ce si incepi sa tipi. Acum imi iei apararea, probabil pentru ca ti-e mila de mine! Doar inceteaza odata cu jocul asta!
-Nu joc nici un joc. E realitatea. Vreau sa vorbim dupa ore, spuse el calm.
Nu il mai inteleg pe baiatul asta, de ce trebuie sa se joace cu mine asa ? De ce ii este asa de greu sa decida daca ma uraste sau nici macar nu il interseaza persoana mea ? Acum mai vrea si sa vorbim dupa ore ? Ce vrea sa imi spuna ? Cat de idioata ma crede?
“Nu joc nici un joc. E realitatea” Ha! Realitatea? Ce realitate? Daca realitatea lui e sa isi bata joc de mine cu fiecare ocazie nu vreau sa fac parte din ea. Mda, n-as pacali pe nimeni cu minciuna asta.
Urmatoarele ore au trecut incet, foarte incet. Dupa ore era la poarta. Ma astepta. M-a dus in parc, undeva mai sus, ascuns intre copaci, unde nun e putea vedea nimeni.






~Stephen~





Acum e acum. Cum puteam sa ii spun, fara sa creada ca imi bat joc de ea ? Eram mai stresat decat am fost vreo data in toata viata mea.
M-am uitat la ea. La ochii aia vrezi, minunati, se citea in ei ca vrea o explicatie, ca nu intelege de ce isi pierde timpul aici cu mine
-Rebecca, am ceva important sa iti spun...am inceput eu. Ce stupid avea sa sune. Eu… Eram in noaptea aia acolo pentru ca te priveam pe tine. Pentru ca nu pot sa stau departede tine. Am tipat la tine pe hol pentru ca stiam ca o sa ma consideri un idiot daca iti spun adevarul, daca iti spun cat tin la tine. Dar nu suportam sa stiu ca tu… crezi ca te urasc sau ceva. Ar fi trebuit s iti spun mai devreme… Eu… Te iubesc. Si asa a fst de cand te-am cunoscut si…
N-am apucat sa mai spun nimic, in clipa urmatoare ne sarutam. S-a desprins de mine, privindu-ma cu ochi mari. Nu puteam sa cred ca era adevarat. De cand am intalnit-o am visat la asta si uite ca acum...visele mele au devenit realitate.
M-am uitat in ochii aceia si m-am pierdut in ei pentru a mia oara. Avea lacrimi in ochi. Dar era… fericita si… zambea. Cu zambetul ala pe care nu l-am mai vazut de atata timp. Acel zambet plin de bucurie.
-Tu… ma iubesti. Asta… e imposibil. Eu… am visat la ziua asta de cand ne-am intalnit. De cand ti-am vazut ochii atat de calzi, de frumosi.
-Stiu exact sentimentul...am zis si am luat-o in brate.
Si-a asezat capul pe pieptul meu. E atat de...frumoasa, inocenta.

Multumim de comentariii>< Aasa... nextuuuul:


~Rebecca~



Incredibil. Asta e cuvantul, incredibil. El... ma iubeste. Nu vreau sa ma mai desprind de langa el vreodata. Vreau sa raman aici pentru totdeauna. Sa uit de tot, in afara de el. Fara sa imi dau seama ca am ajuns sa plang, mi-a sters lacrimile de pe obraz si m-a sarutat. E perfect.
M-am trezit in patul meu moale cu soarele batandu-mi in fata. Fusese un vis… doar un vis sfaramat de prospetimea acelei dimineti. Lacrimi au inceput sa imi cada usor pe obraz.
-De ce plangi? Nu plange… e o dimineata asa de frumoasa, ca tine.
Mi-am sters lacrimile si m-am dus pe balcon, de unde se auzea vocea. Era el. Catarat in copacul de unde cazuse in noaptea aia. Arata ca un inger…
Deci, nu fusese un vis ? Nu ma pot obisnui cu ideea ca sunt cu el, in sfarsit. E adevarat ce a spus, e o dimineata frumoasa. Vantul adia usor, iar soarele stralucea deasupra noastra. M-am uitat la el, cum coboara din copac. Oare a stat toata noaptea acolo?
-Ce-ai facut toata noaptea? Am intrebat usor timida.
-Te-am privit. Spuse calm, cu vocea lui ferma, hipnotica.
Ma simteam ca intr-un vis din care nu puteam sa ma trezesc. Dar nu imi pas, eram aici, cu el. Facu un salt usor si ateriza din pom chiar in fata mea. Zambea intr-un fel in care nu il mai vazusem pana acum, iar ochii aceia turcoaz, atat de fermecatori, straluceau in razele de soare.
Si-a infasurat bratele in jurul meu si m-a tras mai aproape de el.
-Tu nu...tu nu dormi ? am intrebat incet, aproape ca pentru mine.
-Nu si daca pot sa stau aici, sa te privesc, a raspuns si m-a mangaiat pe par.
Am rasuflat parca usurata de parca ma asteptam sa fie cine stie ce vampir din Twillight. Parca stiind la ce ma gandeam, continua:
-Sa nu te astepti sa fiu vreun Edward Cullen, ca nu ai sanse. Tot ce o sa gsesti este doar Stephen Jones. Spuse cu un zambet siret. Am chicotit. Totul e perfect.
M-am dus sa ma pregatesc pentru scoala, la fel a facut si el. Am coborat, gata sa merg la scoala, cand l-am vazut pe el in fata mea.
-Mergem impreuna, mi-a zis si m-a luat de mana.
In scoala, cum era si de asteptat, toate privirile sunt atintite asupra noastra. Dar nu ma deranjeaza. M-am dus in clasa, in timp ce else ducea la laboratorul de biologie, unde avea ora. M-as asezat in banca.
-Deci esti cu Jones, acum, ha? Spune razand Amanda, tipa care radea ieri isteric. E asa o scorpie. Am incercats-o ignore. Ce, nu zici nimic?
-Las-o in pace, Amanda! Era o voce cunoscuta, dar nu era Stephen. M-am intors. Ryan.
Am uitat complet de el. Ma iubeste de foarte mult timp, dar eu nu sunt capabila sa ii impartasesc sentimentele. E acelas Ryan, neschimbat. Se uita la mine si schita un zambet… fals.
Ma simt prost ca nu ii pot impartasi sentimentele...si totusi, nu vreau sa renunt la Stephen pentru nimic in lume. Acum, cand in sfarsit viata mea e cum mi-am dorit-o, trebuia sa ma colpeseasca sentimentul asta de vina, nu ? De ce e mereu atat de greu ?
Ryan a venit langa mine si m-a privit, schitand acelasi zambet fals de mai devreme.
-Felicitari...a zis el incet.
-Mersi, Ryan, pentru ca mi-a luat apararea...am raspuns fara sa ma uit la el.
Nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste, dar o vad in ochii lui de culoarea ciocolatei, care sticleesc atunci cand ma vad
-Rebecca? E Stephen, stand in cadrul usii, cu maine in buzunare. El si Ryan isi arunca priviri perplexe. Ma indrept spre el cu pasi mici si hotarati.
-Stephen… ce faci aici?
-Vroiam sa te intreb daca ne intalnim dupa ore, in parc. Spuse uitandu-se inca cu coada ochiului dupa Ryan.
-Da…
-Ce e cu el? intreaba Stephen uitandu-se inspre Ryan.
-Nu stiu sigur. Oricum, unde am fost ieri?il intreb, neavand chef sa vorbesc despre Ryan.
-Da, tot acolo. Pai, succes la ora, imi zice si ma pupa pe frunte.
Ma uit dupa el cum pleaca. E minunat.
Toata ora, in timp ce profu’ trancanea ceva despre reliefu’ nu stiu carei tari, m-am gandit la Stephen. Iar Ryan la mine. Nu si-a dezlipit ochii de la mine nici doua secunde. Ma simt prost ca il fac sa se simta asa, dar il iubesc pe Stephen. Mai mult decat orice.
Acum sunt in parc, pe banca de ieri si figura lui Stephen se contureaza din departare. Nu intarziase, dar am ajuns eu mai devreme. Simt nevoia sa vorbesc cu el, sa-i aud vocea.
Ajunge in fata mea, iar eu ma ridic. Ma ia in brate si ma saruta, apoi ne-am asezat pe banca. Imi lasat capul pe umarul lui si astept sa zica ceva. Imi aduc minte de Ryan, din nou.
-La ce te gandesti ? ma intreaba el.
-La nimic... il mintit eu.
-Mie poti sa imi spui.
-E vorba de Ryan, ma simt prost... incerc eu sa ii explic.
-Pentru ca il ranesti ?
-Da, raspund incet. Nu imi place sa il vad cum sufera, pentru ca stiu prin ce trece.
-O sa se descruce. Eu asa am facut.
-Dar nu e cinstit. Acum, ca viata mea era perfecta a intervenit asta. Sin u e cinstit nici fata de el.
-Reb, nu te mai gandi la asta… Stiu ca e nedrept, dar o sa se resolve.





~Stephen~




Nu imi place sa o vad cum sufera pentru Ryan. Nu acum, in momentele astea atat de frumoase, aproape magice. Ma ridic si o iau de mana. Ne plimbam prin parc. Suntem singuri, nici o privire atintita asupra noastra, nici un comentariu rautacios, doar noi.
-Hai sa te duc acasa, e tarziu. Ii spun aproape in soapta.
Parul ei, lung si negru, se unduieste in vluri in bataia vantului. Parca e o zana dintr-o poveste pentru copii. Nu vreau sa o pierd pentru Ryan sau pentru oricine altcineva. Nu acum.
-Vreau sa te duci sa dormi in seara asta. Imi spune , in timp ce ma sui din nou in copac.
-Nu vreau.
-De de?
-Mi-e teama. Mi-e teama ca am sa ma trezesc a doua zi si totul o sa fie doar un vis. Iar tu…
-Eu voi fi aici.
-Daca tu vrei...orice pentru tine, i-am zis si am sarutat-o.
Ma indepartez cu pasi marunti si ma indrept spre casa. Nu pot dormi, nu pot sa mi-o scot pe ea din cap. A doua zi dimieanta, eram pregatit sa mergem impreuna la scoala. Am luat-o de mana si am sarutat-o, pentru a nu stiu cata oara. E prea perfecta sa fie adevarata...si totusi e.
Mergem pe strada plina de stejari, spre scoala. Pare atat de firava si de inocenta… pura. Ma uit incontinuu la ea si zambesc.
-Ce? Spune uitandu-se la mine, cu ochii mari, ca de pisica.
-Nimic. Spun inca zambind
-Te uiti la mine de cand am plecat de acasa. S-a intamplat ceva? Intreaba tematoare
-Ma uit la cat esti de frumoasa. Parca esti un inger.
A zambit. Din spate se aude o voce de baiat.
-Rebecca, hey!
E Ryan.
Rebecca se intoarce si ii zambeste. Nu imi place cum o priveste baiatul asta, dar nu pot sa fac nimic in privinta asta... Nu daca o ranesc pe ea cu gelozia mea stupida.
-Hey, Ryan ! ii raspunde.
-Salut... am zis incet.
Se uita la mine pret de doua secunde, iar apoi continua de parca nu as fi fost acolo.
-Pot sa merg cu tine, nu? Ii spune in timp ce un ramjet I se intinse pe fata
-Sigur. Ii raspunde Rebecca timid.
Tot drumul au vorbit ceva despre un test la geometrie sau ceva de genul asta. Suna clopotelul.
-Pa, Reb. Succes la test.
-Nu ti-am spus de test.
-Ai vorbit despre el tot drumul. Ii spun cu un chicot in timp ce o strang in brate mult prea posesiv. Numai ca sa vad gelozia din ochii lui Ryan.
O vad cum intra in clasa, cu Ryan. Pornesc spre clasa mea, unde toata lumea se uita la mine. De ce ii intereseaza pe ei viata mea personala ? Asta nu voi intelege niciodata.
In timpul orei de matematica, nu am facut decat sa ma gadesc la momentele cand i-am ce simt si s-a dovedit ca si ea simte acelasi lucru pentru mine.
I-am auzit de colegi susotind despre mine si Rebecca, dar nu imi pasa ce cred ei. Nu atata timp cat o am pe ea.
Orele trec lenese si singurul lucru la care ma pot gandi e faptul ca as putea sa o pierd pe Rebecca. Din cauza lui Ryan. Nu stiu de ce simt asta. Probabil e doar din cauza geloziei. Ar trebui sa incetez sa ma mai gandesc la asta.
E usor de zis, mai greu e de facut. Ar trebuii sa fiu fericit ca in sfarsit suntem impreuna, dar eu stau si ma gandesc ca as putea sa o pierd. Sunt un prost. " Gata Stephen, termina cu paranoia asta, nu ar renunta la tine pentru Ryan " am incercat sa ma incurajez singur. Pentru un moment a mers.
Dupa ore am condos-o acasa.Ar fi fost perfect, daca nu ar fi fost si Ryan cu noi jumate din drum. Sunt pierdut in gandurile mele, in timp ce mergem de mana spre casa ei.
-Stephen, s-a intamplat ceva?
-Nu, nimic. Nu imi place ca o mint, dar nu pot sa ii spun nici adevarul.
- Ok. Noapte buna, a zis si s-a intins sa ma sarute.
In noaptea asta nu am de gand sa ma mai duc acasa. Vreau sa stau aici cu ea, chiar daca inseamana sa numai dorm deloc. Era atat de dulce cand dormea.
Si am privit-o o perioada indelungata, fara sa pot sa-mi dezlipesc privirea de la chipul ei frumos, angelic. Dar oboseala incepea sa-si spun cuvantul, insa nu vroiam sa plec. As fi vrut sa stau cu ea o vesnicie.

Ok, sa vedem ce-am pierdut.

Faza cu 4-ul care se simte singur a fost tare.
Imi place cum scrieti si e... romantic. Ma rog, doar e FF Romantic.
Deci, inteleg ca Ryan e indragostit de Rebecca si lui Stephen nu-i convine. Interesant.
Next ?

~Rebecca~





Dimineata cand a venit sa mergem la scoala avea fata obosita. Se vedea ca nu dormise de ceva timp.
-Ar trebui sa dormi mai mult.
-Sunt bine. Spuse incet, ca pentru el.
-Mie nu mi se pare. Esti obosit si ai nevoie de somn.
Am lasat balta discutia, nu avea niciun rost sa ma cert cu el pentru asta. Pe drum spre scoala ne-am intalnit cu Ryan si am mers spre scoala toti trei. Am observat ca lui Stephen nu ii prea place prezenta lui in preajma mea.
-Stephen, ce se intampla? De fiecare data cand e Ryan in preajma te porti ciudat.
-Doar nu imi place tipul asta bine? Am impresia ca vrea san e desparta.
-Nu-i asa. Vrea doar sa fie… dragut.
-Deschide ochii. Te place sin u ii convine ca esti cu mine. Nu ma vrea in preajma ta.
-Esti doar paraonic, Stephen ! i-am zis. Trebuie sa ma duc la ore.
-Bine...succes, a zis incet.
L-am privit cum se indeparteaza. Nu il credeam atat de gelos inainte. Am intrat in clasa si m-am asezat la locul meu, peste cateva minute a aparut si Ryan langa mine.
-Ce e cu tipu ala, Stephen ? intreba el privindu-ma in ochi.
-Adica? L-am intrebat sceptica.
-Nu ii place deloc cand ne vede ca vorbim. Spuse cu un ranjet satisfacut
-Mda… e putin gelos.
-Putin? L-ai vazut ce privire face cand ma vede?
-Da. L-am vazut, vreti sa ma lasati amandoi in pace? am tipat eu.
Ryan a dat din umeri si a plecat. Nu trebuia sa fac asta. M-am dus dupa el, dar iesise deja din clasa.
-Ryan, nu asta am vrut sa spun ! am tipat dupa el.
Ori nu m-a auzit, ori nu vrea sa mai vorbeasca cu mine. Esti o desteapta, Rebecca.
Dupa ore m-am intalnit cu Stephen in parc, ca de obicei. Parea putin trist.
-Hey! I-am zis incet.
-Buna! Rebecca… Ryan mi-a zis de scena din clasa, cum ca vrei sa te lasam in pace. Nu l-am crezut, iar apoi am inceput sa am indoieli. E… e adevarat?
-Nu! Aproape am strigat, incercand sa-l mint. Un zambet sters, trist ii aparu pe fata.
-Minti. Uite… daca asta e ce iti doresti… o sa iti respect dorinta.
-Nu asta e ceea ce imi doresc ! De ce va e asa de greu sa intelegeti ? Ce vreau eu e sa nu va mai priviti ca dusmanii, sa va intelegeti. Nu pot renunta la nici unul dintre voi ! am zis.
-Dar credeam ca...incepu Stephen.
-Credeai gresit ! Credeati, am raspuns. Te rog. De dragul meu ?
Se uita la mine cu o privire oarecum mirata, cu ochii mari, stralucind si m-a luat in brate. M-a condos acasa si i-am spus sa plece. M-am dus la Ryan, trebuia sa vorbesc cu el.






~Stephen~



Nu puteam sa o las singura, stiam ca avea de gand sa faca ceva prostesc, cum ar fi sa mearga la Ryan, ceea ce s-a si intamplat. A iesit din casa, nu parea sa isi dea seama ca o urmaresc. M-am ascuns sub fereastra camerei lui Ryan, unde intrasera si am ascultat.
-Hey! Nu ma asteptam sa vi aici la ora asta. Ce s-a intamplat? S-a auzit o voce de baiat, probabil era Ryan.
-De fapt nici nu stiu exact de ce am venit. Vreau sa nu te mai certi cu Stephen. Nu suport sa va vad urandu-va.
El scoase un chicot.
-Poate ca daca Fores ar renunta la tine totul ar fi mult mai bine. Eu sunt mult mai bun pentru tine decat ala.
-Ryan…
-Sti bine ca e adevarat.
Rebecca nu a mai zis nimic. Am ridicat putin capul sa vad ce se intampal. Erau acolo… se sarutau. Am stat si am privit cum toate sperantele mi se ruinau in fata ochilor. Ce prost am fost sa cred ca totul va fi bine. Ce prost am fost sa cred ca ea chiar ma place… Vroia doar sa-si bata joc de mine. Sunt asa un idiot.
Am plecat, nu vroiam sa o mai vad. Mda, buna gluma. Vroiam sa o vad si sa fie totul bine mai mult ca orice.
M-am dus direct acasa. In seara aceea chiar am incercat sa dorm, dar de fiecare data, imi revenea in cap imaginea cu ei doi sarutandu-se. De ce am crezut ca totul e perfect ? Trebuia sa imi dau seama ca e prea frumos ca sa fie adevarat...
Dimineata nu m-am dus sa o iau. Sau cel putin ea nu stia ca sunt acolo, dar eram, undeva in spate si o priveam. Parea asa de incocenta. Clar nu stia ca am vazut-o seara trecuta.
-Unde-o fi Stephen? S-o fi intamplat ceva cu el? A spus pentru sine. Nu am rezistat sa nu spun ceva.
-Sunt chiar aici. Am spus rece.
-Stephen! Exclama si mi se arunca in brate. Nu am facut nimic, doar i-am aruncat din zbor un zambet ironic. Ce… ce s-a intamplat?
- Nu te preface ca nu stii ce s-a intamplat, Rebecca, am zis fara sa ma uit la ea.
S-a indepartat de mine, cat sa ma poata privi. Clar nu intelegea ce am si nu m-am putut abtine sa nu ii zic :
-Aseara, tu si Ryan pareati foarte fericiti, poate ar trebuii sa nu ma mai bag si sa va las.
-Stephen...de unde...Ai vazut ? a intrebat. M-ai urmarit ?
-Da. Poate ca mai bine nu o faceam decat sa te vad cu el, am raspuns si mi-a scapat un oftat.
-Nu a insemnat nimic, el... el a fost de vina… a zis incet.
Pentru o secunda, poate doua am crezut-o. Si poate ca inca o credeam, dar nu vroiam sa mai par un idiot.
-Oricum, ai mintit. Ai zis ca te duci sa te culci, si tu te-ai dus la... el.
-Stephen… vroiam sa-i spun sa nu te mai urasca.
-Ai reusit. Acum nu mai are de ce sa ma urasca din moment ce v-ati sarutat si toate cele. Am plecat dupa, n-am vrut sa vad aia. Nici nu trebuia sa te urmaresc, macar traiam cu o iluzie. Dar era o iluzie fericita. Am spus cu un ton ironic.
-Stephen, te rog, trebuie sa ma crezi, a zis.
Atunci m-am uitat la ea, avea lacrimi in ochi, plangea. Trebuia sa ma abtin sa o consolez sau ceva. Trebuia sa fiu tare. Daca as fi reactionat as fi parut patetic. Si atunci i-am auzit vocea lui.
-Flores! Nu credeam ca o sa fi aici azi.
Rebecca a inceput sa planga si mai tare.
-Ryan, pleaca! A zis printe sughituri.
-Ce, credeam ca acum suntem impreuna dupa sarutul de aseara. Ii raspunse cu un zambet satisfacut si o voce ingamfata
Am facut cativa pasi sa plec. Era ultima persoana pe care vroiam sa o vad sau sa o aud.
-Hey, nu fi suparat. Am invins, asta e tot.
-Stiai ca Stephen era acolo aseara! Tipa Rebecca la el.
Am ramas oarecum uimit. La asta nu ma gandisem. Daca nu ma minte?
-Hey, nu e asa de rau. Acum esti cu mine. Spuse ironic.
De data asta tot autocontrolul meu s-a dus si in secunda urmatoare pumnul meu drept era infipt in fata lui.
-Stephen ! tipa Rebecca speriata.
-Retardatule! spuse Ryan dandu-se un pas inapoi.
Sangera. Nu vroiam sa..il ranesc. Bine, vroiam, dar nu de fata cu Rebecca. Si totusi, daca Rebecca nu mintea, Ryan merita asta.
Ar fi meritat-o oricum, dar asta l-a facut sa ma roage frumos sa-i dau un pumn in gura. Si l-a primit. Un ramjet usor sadic imi aparu pe fata. Era amuzant. Vroiam sa fac asta de cand l-am vazut prima oara.
M-am intors cu mainile in buzunar si m-am uitatla Rebecca. Parea… speriata de mine. Nu se asteptase sa-l lovesc eu pe el. M-am intors cu spatele si am plecat.
Nu m-am uitat inapoi, nu vroiam sa stiu cat de speriata era Rebecca, sau ce fata facuse Ryan, nu. Am plecat, dar nu spre scoala. Nu stiu unde vroiam sa ajung.




~Rebecca~




Nu ar fi trebuit sa ma duc aseara la Ryan si totusi...daca nu m-as fi dus nu as fi aflat ca e in stare sa ii faca asa ceva, daca nu m-as fi dus, acum m-ar tine de mana si ne-am duce spre scoala.
-Vii la scoala ? l-am intrebat incet pe Ryan.
-Du-te tu, ajung si eu putin mai tarziu vreau sa... sa trec pe acasa, ca sa fac ceva cu lovitura.
Abea atunci m-am uitat cu adevarat la el si i-am vazut fata plina de sange. Nu credeam ca Stephen e in stare sa faca asta.
Cand am ajuns Stephen nu era la scoala, nici nu stiu ce as fi vrut sa ii zic defapt. Nici nu stiam daca eram pregatita s ail vad.
Dupa ore, m-am dus in parc unde, ma intalneam eu cu Stephen, vroiam sa ma gandesc la… tot.
M-am asezat pe o banca. Nu stiam ce sa fac, in mod sigur Stephen nu ma credea, iar pe Ryan...Ei bine, in ultima vreme Ryan mi-a aratat toate semnele ca ar fi un idiot, deci nici macar nu ma gandesc sa iau in calcul faptul ca as putea sa fim impreuna.
Din departare s-a conturat o umbra… Apropiindu-se am reusit sa-I deslusesc chipul lui Stephen. Nu s-a uitat la mine, doar s-a oprit in fata bancii.
-Du-te acasa. A spus rece, pe un ton pe care nu l-am mai auzit pana atunci.
-Stephen, eu… am incercat sa spun, dar m-a interrupt
-Tu ce? Tu esti cu Ryan! Acum du-te acasa. Sau, ma rog, la el acasa sa va sarutati inainte de culcare.
-Stephen, doar asculta-ma.
-Nu mai e nimic de spus, Rebecca.
-Stephen, o sa stau aici si o sa iti povestesc tot ce s-a intamplat, fie ca ma asculti fie ca nu, am tipat la el.
Nu s-a uitat la mine si nu a zis nimic, a ramas in picioare, in fata mea, uitandu-se la un punct anume in orizont.
-M-am dus acolo sa-i spun sa inceteze aceasta lupta ridicola dintre tine si el! Apoi a inceput sa imi spuna ca el e mai potrivit pentru mine decat tine si m-a sarutat! El m-a saurtat pe mine! Pentru mine nu a insemnat nimic! Am tipat.
Un zambet ironic… crud, ii aparu pe fata.
-De ce te-as crede? De unde sa nu stiu ca nu incerci sa iti bati joc de mine sau ceva de genul asta? Nu vreau sa pic de fraier, Rebecca! Nu sunt prost. A inceput sa tipe si el
-Nu a spus nimeni ca esti prost si crede-ma cine a zis-o e un mare imbecil. Stephen, crede-ma, te rog ! l-am rugat, nu puteam sa cred ca se intampla cu adevarat, dupa toate zilele alea minunate...
-Pleaca, Rebecca, e prea tarziu pentru scuze.
Am vrut sa mai zic ceva, dar am plecat. Daca asta e dorinta lui, am sa i-o respect. Am ajuns plangand acasa si m-am dus direct in camera mea.





~Stephen~



Si oricat de mult am incercat sa ma mint nu am reusit. Inca o iubeam, asa a fost mereu. Am incercat, chiar am incercat sa nu ma duc la ea in noaptea aia, dar m-am trezit in acelasi pom uitandu-ma in camera ei. M-am uitat la ea, din nou, pentru a mia oara si ma simteam din nou neputincios. Plangea… poate chiar nu mintise. Si poate motivul lacrimilor ei eram eu. Dar nu puteamrisca sa par un prost. Am coborat usor din copac si m-am indreptat spre casa.
Am auzit fosnetul frunzelor in spatele meu si aveam sentimentul ciudat ca cineva ma urmareste, dar era absurd, cine m-ar urmari pe mine la ora 2 noaptea ? Cine ar sti unde sa ma gaseasca ? Totusi, preventiv, am aruncat o privire in spatele meu. Nu era nimeni. Am continuat sa merg, cu acelasi sentiment ciudat. Trebuia sa incetez cu prostiile astea.
Din spate am simtit o mana rece, subtire si o durere sfasietoare in tot corpul. Am simtit cum fiecare particia din mine e… smulsa si inlocuita cu… altceva. Iar apoi, nu mai eram am. Eram un… monstru. La modul propriu al cuvantului. Ceea ce faceam, nu faceam eu, parca altcineva imi controla miscarile. Tot ce stiu ca e ma plimbam pe strada si am dat de o femeie. Imi era cunoscuta, darn u imi puteam da seama cine era. Tot ce mai tineam minte era un tipat ascutit.
Am... am ranit-o, dar nu am vrut sa fac asta, nu am facut-o intenionat. Am fugit acasa si m-am privit in oglinda. Numai eram eu. Aveam pielea ceniusie, eram mult mai mare si mai solid. Singurul lucru pe care il puteam recunoaste din vechiul Stephen Jones erau ochii.
Aceiasi ochi turcoaz, pe care ii stiam. Dupa, totul a fost intruneric. De parca aveam un blocaj in minte sin u imi puteam aduce aminte ce se intamplase. Aveam doar amintiri vagi. Eu mergeam.. o durere ingrozitoare. Un tipat de femeie. Oglinda… da, oglinda. Ma uitasem in oglinda sin u eram eu ce vazusem… doar ochii. Ce se intampla cu mine? M-am uitat in oglinda. Eram eu… nimic schimbat… Doar eu.
Probabil a fost doar un vis...Da, cred ca da. Eram prea stresat din cauza Rebeccai si mintea mea a luat-o razna. Era dimineata acum. M-am schimbat pentru scoala si am pornit intr-acolo, dar in timp ce mergeam, am simtit aceeasi durere sfasietoare de aseara si m-am transformat iar in ce am vazut in oglinda. Nu se poate sa fie adevarat.
Ce mama dracu se intampla cu mine? Totul era confuz… Am inceput sa alerg in nestire. M-am dus intr-un parc. Un loc care imi parea familiar, dar nu puteam sa-mi dau seama de ce. Totul era in ceata. Un singur cuvant imi rasuna in minte. Nu stiam de unde vine sau ce este. Tot ce stiu e ca nu putem scapa de el. “Blestemat” asta era cuvantul. Cineva imi soptea ca sunt blestemat. Cineva care se presupune ca eram eu, dar pe care nuil puteam controla.
M-am uitat in jurul meu, nu era nimeni, dar deodata a aparut in fata mea cineva...cineva care arata cum arat eu acum
-Cine...esti ? am intrebat incet.
-Un dolid. Sunt ceea ce esti si tu, a zis cu un zambet sadic pe buze.
Ma rog, daca chestiile alea vinetii se puteau numi buze.
-Ce… ce se intampla?
-Esti un dolid, ce esti asa greu de cap? Oamenii care se transofrma in creaturile astea se numesc dolizi. Nun e putem controla sin u stim cand o sa se intample. Probabil vreunul dintre noi te-a transformat, rase.
-De ce sa ma transforme tocmai pe mine ? am intrebat confuz.
-Da' ce sunt eu ? Ghicitor ? N-am de unde sa stiu copile ! a tipat la mine.
-Si cat... cat tine o transformare ?
-Depinde...a zis. Nu are o durata exacta.
Si iar mi-am pierdut controlul si am inceput sa alerg aiurea pe strazi. Deodata ma simteam ca intr-un film SF. Ii spusesem Rebeccai ca nu sunt un Edward Cullen. Ei, nu eram el, dar nici prea departe nu eram.
Imi amintesc un alt tipat, de data aceasta era unul de barbat.. Iar apoi… din nou eu.
De ce nu ma pot abtine sa le fac rau celor din jurul meu ? De ce simt nevoia asta atat de puternica de a distruge ? Asta nu e Stephen Jones, nu vreau sa stiu cine e, dar cert e ca nu ma pot duce la scoala. Nu pot sa o mai vad pe Rebecca, nu vreau sa ii fac rau, ei sau altcuiva.

Multumim pentru pareri.