Ochi de şarpe.

Sper că vă veţi da seama cine sunt personajele, desigur.
Nu vor fi prea multe comentarii ale autorului pe parcursul acestui fic. ^^.
Criticaţi. Cât de mult puteţi.
Nu ştiam în ce categorie să integrez acest fic.. l-am lăsat aici.
Toate personajele sunt ale lui J.K.R.
Sper să vă placă, şi la mai multe critici!

______________________

Şi-a strâns degetele într-un pumn, în jurul băţului din buzunar. Îi era şi aşa greu să trăiască printre Încuiaţii care n-aveau să-l accepte niciodată, darăminte să mai vină la orfelinat, încontinuu, în fiecare vară.. două luni avea de stat în camera sa, avea să fie ca întotdeauna, inocent, forţat să afişeze un zâmbet şi o mulţumire falsă, chiar prostească. Patetic. Desigur, era capabil să spună că era urmărit de către Dumbledore, problema era că nimeni n-avea să-l creadă... Putea la fel de bine să spună că el era moştenitorul lui Viperin... Era posibil ca Dumbledore să-l creadă... dar nu trebuia să se îngrijoreze acum...

Un scârţăit cunoscut şi o voce la fel de cunoscută îl anunţară că avea un vizitator. Nici nu-şi ridicase capul să vadă cine era, fiind preocupat de băţul din buzunar. Tresări şi se încordă imperceptibil când auzi o voce feminină, poate cam prea subţire pentru persoana care o poseda, şoptindu-i ceva directoarei orfelinatului, care o adusese acolo. Înghiţi în sec atunci când uşa se închise un un pocnet, fără să-şi schimbe poziţia relaxată pe care o avea, fără să lase vreo emoţie să răzbată prin ochii săi de un albastru metalic, cu pupile îngustate.

Trecându-şi mâna în mod mecanic prin buclele sale arămii, se uită pentru o clipă către tânăra care îş privea insistent, înainte de a-şi închide ochii, ca să mediteze. Nu trebuia să fie vesel şi mulţumit în prezenţa ei.. putea să i se destăinuiască.. ar fi fost puţin probabil ca Dumbledore s-o fi trimis, dar trebuia să fie precaut, deşi trebuia să vorbească cu ea. Dippet nu era mulţumit că Dumbledore îl supraveghea, chiar deloc.. Se întrebă de ce nu-l dădea afară din post pe acesta, dar era mult prea evident : strălucirea lui nu pierise niciodată.

O mână îl atinse pe braţ şi el îşi deschise ochii, calm, învâluind-o pe roşcata din faţa sa într-o privire de gheaţă, ce ar fi trebuit să-i îngheţe sângele în vene din prima clipă – însă, ea rămase la fel de impasibilă, de când fu trecut momentul în care intrase în camera sa. Scoase băţul din buzunarul său, care se dovedi o baghetă lungă, albă, care avea o strălucire difuză. Mii de amprente existau pe conturul acesteia, la fel ca şi cele câteva crestături, care arătau conţinutul baghetei: roşul şi portocaliul se combinau pe fundalul penelor de phoenix.. o baghetă fără pereche.

- Bellatrix.
Buzele fără cusur ale tânărului se curbară într-un rânjet oarecum batjocoritor, pielea sa albă ca ceara părând întinsă la maximum pe faţa osoasă, peste pomeţii bine conturaţi şi peste fruntea acoperită parţial de bucle cărămizii, ce ascundea o inteligenţă sclipitoare. Roşcata din faţa sa, pe jumătate coerentă, ignoră rânjetul care tocmai îi fu adresat şi respiră zgomotos.

- Lordul meu, şopti ea.
Se dădu în spate, puţin perceptibil, însă Lordului nu-i scăpă mişcarea. O sclipire roşiatică în ochii săi acoperi albastrul acestora, pentru o fracţiune de secundă, ca mai apoi culoarea să redevină la normal. Ridicându-se în picioare, realiză că era mult mai înalt decât Bellatrix, aşa că se aşeză pe marginea cadrului metalic de la patul său, scârbit de faptul că adepta sa cea mai preţioasă lui îl vedea în mediul în care trăise şi supravieţuise pentru cinsprezece ani.. Se concentră asupra roşcatei, remarcând că aceasta se dăduse în spate imperceptibil, în timp ce el scruta camera.

- Bellatrix, ţi-e cumva.. scârbă că trebuie să fii lângă mine?
Cea căruia îi fu adresată întrebarea îngheţă, în timp ce zicea pe nerăsuflate:

- Nu, nu, Tom...
Lordul îşi îngustă ochii, ridicându-se din nou şi aplecându-se deasupra Bellei, care îşi dădu capul pe spate, îngrozită de greşeala pe care tocmai o comisese. Un aer glacial pătrunse în cameră, prin fereastra spartă, atingând fugitiv chipul schimonosit de furie al Lordului, expresia compusă din ură deplină şi dezgust, forţându-l să-şi acopere sclipirea de dispreţ din ochi pentru o secundă, cât pleoapele îi acoperiră pupilele, privându-l de vedere.. Apoi, când ochii îi deveniră larg deschişi, dispreţul era colosal.

- Crezi că sunt un Încuiat, Bellatrix? Crezi că Lordul Întunecat e un Sânge-Mâl?
Roşcata tremură şi se dădu în spate, lovindu-se de dulap. Feocitatea expresiei Lordului era imposibil de ignorat.. desenă un arc cu bagheta, gândurile fiindu-i acoperite de o peliculă fină de enervare, care se rupse în momentul în care îşi dădu seama că făcuse o greşeală. Îşi aranjă părul ciufulit cu un gest rapid, calmându-se, zâmbetul batjocoritor apărând din nou pe faţa sa; Bellatrix păru puţin tulburată de schimbarea bruscă de atitudine a Lordului, dar schiţă o tentativă de impăcare.

- Lordul meu, ştiţi că nu aş face acest lucru.. niciodată.

- Ai noroc, Bellatrix, şuieră tânărul. Lordul Întunecat nu acordă o a doua şansă prea des..
Spuse acestea pe un ton care nu admitea replică. Se aşeză din nou pe pat, privind plictisit lumea Încuiată care se zărea de pe fereastră. Vroia atât de mult să tortureze, să se joace cu proştii ăia non-magici, până când avea să se plictisească şi va descotorosi lumea de ei.. dar nu putea.. Încă. Nu putea, cu Dumbledore pe urmele sale. Putea să fie mai discret decât oricine, în privinţa acestor lucruri, însă era prea riscant... Mult prea riscant, doar pentru o plăcere diabolică.

Se ridică brusc, cu o sclipire în ochi. Era posibil să-şi îndeplinească dorinţa. Se întoarse pe jumătate către Bellatrix, şuierând pe un ton de comandă:

- Adu-i pe McNair, Mulciber şi Lestrange.. Avem de “lucru”.

- Desigur, Lordul meu.
Tânărul cu bucle castanii şi cu o expresie inocentă privi din nou pe fereastră, aparent calm. Însă, în mintea lui, îşi alegea victimele.

Doar doua intrebari cine erau McNair si Mulciber ? ca am uitat :">
Pai, nu am observat greseli. Este destul de multa descriere, doar ca Bellatrix era satena dupa memoria mea :-?.
Imi place cum ai inceput, nu prea stiu ce critica sa dau, e doar prima parte. Astept next, ca sa pot spune mai multe.

@]b] Devy[/b], McNair şi Mulciber erau tot Devoratori ai Morţii, la fel ca şi Lestrange şi Bellatrix.
Next-ul va fi ceva mai.. neinteresant, bănuiesc.
Enjoy.
___
Lordul îşi şfichiui bagheta, într-un salut fugar, în timp ce trei persoane dădeau buzna în camera sa, gâfâind. Meditând asupra unei probleme importante, nu băgă de seamă privirile insistente pe care vrăjitorii i le adresau. Secundele parcă se scurgeau cu încetinitorul.. Lordul se jucă absent cu o buclă arămie, urmărind o Încuiată târând un copil după ea, în mod brutal, când îi pică fisa.. Orfelinatul. Copii Încuiaţi. Rânji răutăcios, izbindu-şi pumnul de pervazul geamului, cioburile rămase din acestea tremurând – ce avea să se mai distreze!

Se întoarse pe călcâie şi se uită la feţele calme ale Adepţilor lui. Îşi lovi bagheta de coapsă, părând că face acel lucru mecanic, şuvoaie de stele verzi căzând pe podeaua goală, de lemn negru. Buzele sale se curbară într-un zâmbet batjocoritor, zâmbet ce-l avea întotdeauna ataşat expresiei sale normale. Avea să găsească un pui de Încuiat, de pe stradă, avea să-l tortureze, să..

- Stăpâne.
Lordul nu răspunse, contemplând măreaţa idee ce tocmai răsărise în mintea sa.. Putea să atace când era în compania Adepţilor săi... iar dacă Ministerul ar apărea din senin, ar putea să spună că ei erau de vină.. da.. McNair, Mulciber şi Lestrange. Bellatrix nu.. era mai importantă decât toţi ceilalţi, era singura care îl credea pe Lord stăpânul viitorului său.. nu că-i păsa prea mult de ea. Nu, nu-i păsa, în nici un caz! Era descendenta unei familii cu statut Pur de sânge, şi nu vroia ca ea să-şi dea duhul în Azkaban.

- Stăpâne, repetă Lestrange.
- Sunt aici, Rodolphus, după cum poţi vedea. Ce doreşti, ca să mă exprim în limita intelectului tău? Zise Lordul batjocoritor, privindu-l fix, pătrunzător. Putea să simtă frica lui, putea s-o guste, aşa cum plutea prin aer.. invizibilă, dar letală pentru cei slab de înger, ca un virus..
- Dumbledore..
Îngheţă, la fel de brusc cum îi şi picase fisa. Se holbă la Lestrange, incapabil să zică ceva sau să se gândească la ceva.. Mai tulburat ca niciodată, clipi, reluându-şi aerul calm, ca şi cum era stăpân pe propriile sale emoţii – la suprafaţă era, fără îndoială, dar înăuntru nu putea să oprească fluxul de furie, care îi spunea să se repeadă la Lestrange doar pentru că pronunţase acel nume.. Murmură pentru sine, ridicându-şi capul puţon ca să-l privească pe Lestrange de sus, dispreţuitor.

- Mda, ce este cu Măreţul, Impresionantul Dumbledore, cum toţi îl credeţi?
- Stăpâne..
- Tăcere, McNair! Continuă, Rodolphus, sau vrei şi tu să păţeşti ceva?
Lestrange îngheţă, cu respiraţia întretăiată. Ştia ce putea Lordul să facă, privise de nenumărate rânduri oameni torturaţi de către el.. simţise şi pe pielea lui blestemul Cruciatus.. Lordul intui acest lucru şi îşi dezveli dinţii albi într-un zâmbet pe care un nebun l-ar avea, zâmbet care afişa o fericire chinuitoare, care stârnea tremurul în rândul Adepţilor Lordului Întunecat. Rămăsese doar o umbră din acel zâmbet sinistru, care se transfigurase încet-încet în dispreţul caracteristic.

- Dumbledore.. Dumbledore a fost auzit de către o sursă sigură că va fi întotdeauna cu ochii pe tine, fără să trimită pe cineva.
- Hmm.., făcu Lordul, gânditor. Şi.. care este această.. sursă sigură? Continuă acesta, privindu-l fix pe Lestrange.
- Eu, zise acesta încrezător.
- Tu? Pufni Lordul.
Începu să râdă, strident, rece, fără să fie amuzat. Se opri brusc şi merse cu paşi mari către uşa camerei sale, vârându-şi bagheta în buzunarul inferior al robei pe care o purta. Copii ce se jucau şi strigau pe holuri încetară de îndată, privindu-l înfricoşaţi pe Lord, care se bucura de teama acestora, care devenise aproape palpabilă.. Trecu mai departe, coborând scările fulgerător de repede şi ieşind afară din orfelinat, compunând pe faţa sa o expresie calmă, ca o mască lipită direct pe craniul său.

Adepţii merseră după el, părând că nu-l cunosc deloc, lăsându-l pe el să le ghideze calea. Lordul coti brusc la stânga, pe o alee întunecată.. şoareci chiţăiră speriaţi la apariţia sa neaşteptată, un freamăt temporar fiind provocat de mişcarea în masă a rozătoarelor, mamifere mici, precaute. Un copil se uită în sus şi ridică o mână, gemând, pe un ton plângăreţ:

- Dă-mi un ban, sire.. dă-mi o liră..
Atât aştepta Lordul: îşi scoase bagheta, a cărui corp lumină puţin străduţa largă, întunecată.. Încuiatul se holbă mirat la băţul magic, şi ridică o mână, ca şi cum ar fi vrut să-l şterpelească – era ridicat pe jumătate, cu ochii larg deschişi, fără să vadă sclipirea roşiatică din ochii Lordului Întunecat.. Acesta mişcă puţin bagheta, ridicând-o deasupra progeniturii Încuiate, şoptind vorbele sale pe un ton jos, mieros:

- Vrei să ai băţul ăsta strălucitor?
- Da! Aprobă copilul, cu ochii sclipindu-i.
- Atunci.. Crucio!
Copilul începu să urle ca din gură de şarpe, chircindu-se şi zvârcolindu-se pe asfalt, lovindu-l cu spatele, cu pumnii şi picioarele, cu ochii dându-i-se peste cap în timp ce durerea creştea din ce în ce mai mult... Lordul zâmbea răuvoitor, făcând un cerc complet cu bagheta, şuvoiul de flăcări roşiatice întensificându-se, înfăşurându-l pe Încuiat într-o cămaşă de forţă, iar acesta nu putea scăpa. Şfichiui bagheta, progenitura începând să strige şi mai tare, albus ochilor lui fiind vizibil, şi nimic altceva.. dintr-o dată, se opri din urlat, Blestemul Cruciatus oprindu-se. Lordul privi Încuiatul cu dezgust, dar totodată amuzat; Adepţii lui râdeau în hohote, Bellatrix sorbindu-i din ochi toate mişcările.

- Abracadabra.
Puiul Încuiat icni şi rămase nemişcat, cu gura întredeschisă şi ochii închişi.. Părul, odată blond şi murdar, era acum alb.. Lordul era satisfăcut.

- Tom, ştii că nu trebuia să faci asta, nu-i aşa?
Lordul îngheţă pentru a doua oară în ziua aceea. Abia reuşi să-şi compună o expresie inocentă, atunci când se întoarse cu spatele la cadavrul Încuiat şi privindu-l îngrozit pe Dumbledore, ca şi când, el, Întuecatul Lord, n-ar fi făcut aşa ceva. Dumbledore îl privea peste ochelarii în formă de semilună, iar tânărul ştiu că dăduse de bucluc.