The show must go on

Buun, deschid si eu .
sincer... nu stiu de ce am deschis la dramatic, deodata ce nu am nicio idee cum se termina ficul.
Stiu ca asta nu e prea bun si mai am de lucrat la unele parti si chestii, dar pe cele mai vechi nu le mai pun pentru ca nu am chef de ele.
Ficul asta l-am inceput undeva pe la inceputul lui mai si pana acum a bantuit ca un bou pe Michael Jackson Romania, asa ca am mai muuulte capitole scrise si primele sunt mai naspa, asa

Buun, asta e despre viata in turneu cu toate chestiile ei.
Artistii in turneu sunt Michael Jackson si Axl Rose.
stiu, stiu, probabil va ganditi ca ei doi nu au de-a face deloc unul cu altul, daaar... dar...
dar eu doar le folosesc imaginea, cum s-ar zice.
pentru ca pe Axl l-am facut preeeeeaaa dragut cu toata lumea.
si pe Michael mai ne-inocent. (nu stiu daca exista cuvantul, defapt , nu exista, dar nu imi vine altceva acum).

Oricum, sper sa va placa, so enjoy
si vaaa rooog. caaat mai multe critici ! ><


Chapter 1Cobori incet de pe scena, ametit, clatinandu-se. Celalat inca isi lua adio de la multimea in extaz. “Inca patru luni…Inca patru luni…”. Isi simtea capul greu si broboane mari de transpiratie ii curgeau pe fruntea transfigurata. Inca nu venea… Oh, statea inca acolo, luandu-si la revedere de la asa zisi “fani”. Cum adica fani? Cui, in afara de protagonistilor, le-ar placea intr-adevar ce fac? Ooh, ce ipocrizie ! Daca nici macar el nu era multumit de prestatia lui… cum putea fi altcineva?
-Haide, odata! Urla dintr-o data intorcandu-se brusc spre scena. Parul lung, lung, de culoarea caramelului ii acoperea intregul chip, sufocandu-l.
-Oh, Doamne, Axl! Stai calm… E doar… Imi era dor sa fac asta, spuse venind catre el. Gata, am terminat.
-Oooh, nu iti fa griji… Poimaine o luam de la inceput… Si apoi iar, si iar, si iar, la infinit…
-Infinitul va avea patru luni pana la sfarsit. E ciudat …
-As vrea sa plec acasa. Tu nu ?
Michael nu ii raspunse. Pleca stingher, cu mainile in buzunar catre autocarul care le oferea totul-totul- de-a lungul turneului. Isi dadu dintr-o data jos geaca de piele, stralucitoare in lumina farurilor unei limuzini parcate in fata stadionului si o arunca departe, urland :
-Da, da, da! Da, m-am saturat!
Axl incepu sa rada strident.
-Nu credeam ca esti asa de salbatic , Mike. Rezuma-te la esential. Crede-ma…
-Haha. Ce sa zic, frate. Eu… eu vreau sa dorm, serios. Am obosit. Ma dor sprancenele… Ma doare clavicula… Ma doare si diafragma si sacii pulmonari si alveolele dentare… Intelegi!? Spuse zgaltaindu-l pe Axl. Parul lung, ud ii acoperea acum si lui fata.
-Inteleg, damn. Stii ce … ? Slash si Duff mi-au spus ca vor sa plece… ne lasa singuri, frate… SINGURI, ma-ntelegi ? ce-ai zice sa plecam si noi…?
-Cum sa-ti treaca asa ceva prin cap? Am promis, am jurat… Noi, noi … NU! Nu renuntam! Avem orgoliul nostru, iti amintesti ? Un artist e in primul rand un artist. Apoi… celelalte pur si simplu nu mai conteaza…
Axl incepu sa fuga. Isi simtea capul arzand si ii venea sa urle, sa se arunce, sa plece…Isi desprinse camasa in carouri din jurul taliei. Isi prinse parul intr-o coada si incepu sa contemple cerul instelat. Era o noapte neagra… Auzea fanii cum inca urlau la iesirea de pe stadion si inca fredonau : “Life is ours/We live it our way”. Grupuri intregi de prostituate se perindau prin fata lui clipind si incercand sa para cat mai frumoase. Erau machiate strident… si imbracate atat de sumar… “Ingrozitor” gandi el.
Pleca in cele din urma in autocar. Se duse tinta la automat. Apasa pentru un Red Bull. Ca sa ii dea forta sa treaca si peste noaptea asta. Automatul era vechi si pricepea greu comenzile. Ii dadu un pumn, aproape daramandu-l.
-Oh, iar? Stii, ar trebui sa vorbim cu Izzy… Poate facem rost de unul nou, spuse Mike.
Pe masa erau doua termosuri mari, pline cu cafea. Avea sa fie o noapte lunga… Trebuiau sa stea treji… Era ca un ritual dupa fiecare concert. Asta faceau de atatea si atatea luni…
-Mike, vreau sa dorm, am obosit, spuse Axl , trantindu-se pe canapeaua jerpelita.
-Ai dreptate, Will. Oricum , orgoliul scade treptat… Poate ca nici nu vom mai fi cand se va epuiza de tot.

E genial <3
Mie imi place.
Are descriere, are dialog. Are de toate
Si si si MIKE SI AXL SI SLASH SI DUFF si gata, crizez. =))
Next

Chapter 2

O zi libera … Prima zi libera dupa atatea si atatea in care auzisera doar sunetul instrumentelor, doar strigatele fanilor. Injuraturile betivilor… fara repetitii, fara nimic. O zi pierduta in autocarul negru, doar ei si automatul, doar ei si termosurile pline ochi de cafea. De mult nu mai dormisera o noapte intreaga… Stresul si oboseala pur si simplu ii tineau treji. Chiar si in zilele libere dormeau foarte putin. O ora…sau doua.
-Stii ceva…? Poate ar trebui sa ii lasam sa plece…
-Ce? Tresari surprins Michael.
-Pe Slash si pe Duff… e viata lor. Macar ei pot renunta. Asta e diferenta dintre noi si ei… ei pot renunta oricand… noi suntem condamnati sa ramanem aici pana la sfarsit. Gandeste-te la asta ca la un razboi… Fotografii de razboi, medicii, ziaristii…Toti astia sunt liberi sa plece oricand, pentru ca s-au nascut liberi. Pe cand soldatii… Stau si indura nestiinta si tristetea ca s-au nascut in lanturi…
-Axl! Ce e cu tine, omule ? intreba Michael razand isteric.
-Efectul cafelei, cred… spuse Axl razand si el.
-Dar, poate ai dreptate…Duff si Slash pot pleca oricand. Noi ramanem aici … Am jurat, am promis…
-Oh, iti amintesti prima zi de turneu? In care speram ca va dura o vesnicie… primul concert, primul fan lesinat, primul nostru solo, primul cantec, primul strigat, primul ursulet jerpelit aruncat pe scena…
-Ooh, cred ca il mai am pe acela. Era mic si fara un ochi. Iti amintesti ca l-a nimerit pe Duff direeeect in cap? Si din cauza lui a trebuit sa intrerupem o melodie intreaga…
-Mi-e dor de vremurile alea… chiar mi-e dor…
-Mi-as fi dorit sa nu fi jurat. Sa nu fi jurat ca vom termina turneul, sa nu fi jurat ca vom sta treji dupa fiecare concert… sa nu fi jurat nimic.
-Hm, dar cred ca faza cu ‘pseudonimele’ e destul de buna…
-Ah, da… Eu sunt Mike si tu esti Axl si asta e tot. Nu tu nume de familie, nu tu data de nastere, nu tu familie, nu tu localitate de originie… nu tu nimic.
-Mai stii ce am spus atunci ? ca cel mai mult ne dorim sa vedem ca oamenii ne plac si fara sa stie absoult despre noi… Jackson!
-Rose!
Rasera amandoi. Si in fond… de ce sa nu rada? Zilele astea cand radeau pentru ca vroiau si nu pentru ca erau obligati, erau atat de rare…
Pleoapele fardate usor li se inchideau incet, incet… dar imediat ce genele atingeau obrazul moale, fin, palid, deschideau brusc ochii. Si isi faceau ochii mari, si toata lumina albastrului spalacit si a negrului intens din ochii lor se revarsau in razele diminetii si straluceau , ca doua felinare in linistea serii. Isi puneau mana pe frunte. Era fierbinte…Ardea…Mai multa cafea, le trebuia mai multa cafea. Unde era Izzy cand aveau nevoie de el si de cafeaua lui!? Oh, da, se asigura ca prestatia lor va avea loc cu casa inchisa. Oricum biletele se vindeau din primele zile… Triumful lor crescand atat de brusc… atata celebritate, atatia oameni care vroiau sa ii cunoasca… Oh, Indiana Roses era deja trecut in dictionarul explicativ. Ar fi trebuit sa traiesti in pestera sa nu fi auzit de ei… de cei doi misteriosi, care zguduie lumea muzicala… pur si simplu cea mai buna trupa a secolului XX , cea mai buna pana in 1991… si dupa aceea, da,da , dupa aceea vor fi niste legende… si lumea ii va cunoaste. Cu siguranta, vor fi iubiti si dupa declin.
-Axl, canta-mi ceva...
-Ce e cu tine? Ce vrei sa-ti cant? Nu te-ai saturat deja de vocea mea... de vocea noastra sunand impreuna?
-Nuu. Nu orice . canta-mi ceva nou. Ce nu am auzit nici macar eu.
Axl isi lua chitara acustica resemnat si se aseza pe un scaun aproape rupt. Incepu cu cateva acorduri simple, apoi se opri brusc. Incepu din nou, de data asta ceva mai ritmat si mai alert.
-Bine, daca nu iti place, iesi afara.
-Haha. Inseamna ca am o premonitie ca eu chiar voi iesi...
-„And I’d give up forever to touch you/’Cause I know that you feel me somehow/You’re the closest heaven that I’ll ever be/And I don’t wanna go home right now. And I don’t want the world to see me/Cause I don’t think that they’d understand/When everything’s meant to be broken/I just want you to know who I am... „Vocea lui subtire, catifelata, ca a unui inger razvaratit, de o puritate copilareasca , felul in care tinea pana si felul in care o arcuia deasupra chitarii, ii dadeau un aer aproape divin. Sensibilitatea aceasta a lui era atat de rara...
Dar Michael iesi pe usa. Axl ramase surprins.

foarte interesant si totodata parca cu o aura funerara asa.
o poveste interesanta. de Michael stiu, dar Axl si Duff sunt creatia ta sau chiar au existat/exista?
imi place mult ce ai scris si ai un stil frumos. mult succes in continuare

Axl exista =)))
normal ca exista. ce as face eu daca nu ar exista?
pai Axl Rose este solistul trupei , genialei trupe GUNS N' ROSES si il poti admira la semnatura mea ^^

Chapter 3
Iesi dupa el. Nu isi puse decat chitara la locul ei, deci nu durase prea mult pana sa iasa, dar cand cobori din autocar , Michael nu se mai zarea nicaieri. Incepu sa il strige, disperat. Nu mai facuse niciodata asa ceva. Ce il apucase oare !?
Il vazu apoi stand pe gazonul udat de roua diminetii. Soarele arunca curcubeie senine pe parul lui carliontat, facandu-l sa straluceasca de puritate. Era atat de frumos... „Ca un inger” se gandi Axl. „Baiatul asta este atat de fin, atat de pur... Cum poate sa cante intr-o formatie rock? Sau cel putin... un sub-gen al rockului... Cum sta acolo... Parca asteapta o imbratisare... Nu, nu, Mike mi-a spus... chiar el mi-a spus ca nu are nevoie de afectiunea nimanui... el se descurca singur pe interior...” Se apropie de el, cu mainile in buzunarele pantalonilor stramti.
-Hey, inteleg ca am cantat cam urat... Dar puteai macar sa chicotesti putin...
Michael ofta lung.
-Stii ceva? Ai cantat minunat... ai cantat absolut minunat... de asta am si plecat.
-Ce, frate, esti gelos pe talentul meu innascut? Intreba Axl razand.
Michael nu radea. Era prima data cand el radea si Mike nu. „Gata, are cancer” se gandi Axl. Se aseza langa el.
-Atunci, ce e , frate? Ce ai patit? ... Stiu ca turneul asta iti da lumea intreaga peste cap... Dar am jurat, tu ai spus ca am jurat... si tu ai spus sa ne respectam juramantul, so ... Here we are.
-Stii ceva... William? Chiar nu ma mai intereseaza de turneu. Pur si simplu nu il mai iau in seama. A devenit ceva obisnuit pentru mine... ca si cum mi-ar fi intrat in gena, sau ceva de genul asta... pot rezista, voi rezista pana la urma. Si apoi sunt sigur ca imi va fi dor... pentru ca mi se pare ceva obisnuit sa fiu in turneu... cum pentru unii oameni e obisnuit sa citeasca ziarul de dimineata, sa se uite la stirile de la ora 5...
-Atunci ce e? Ce poate fi mai rau decat de ce ne-am temut cel mai tare- ca ne vom dori sa ne intoarcem...?
-Stii, cand am plecat... am lasat-o acolo pe Lisa. Nu mai stiu nimic de ea. Era atat de nervoasa cand am plecat... Si acum imi amintesc cum imi spunea, cum ma implora sa raman. Cum plangea dupa mine... si cand am lasat-o in urma mea plangand ca un copil, fara sa ma uit inapoi, am devenit aproape un monstru. Nu mai stiu nimic de ea, intelegi? Nu m-a sunat. Eu am sunat-o. Nu a raspuns. Cine stie ce s-o fi intamplat cu ea... de unde sa stiu eu ca te apuca romantismul chiar acum?
-Imi pare rau, Mike...
-De ce-ti pare rau? Ca eu nu stiu sa imi controlez propria viata? Ooh, asta e doar vina mea...
-Dar familia ta ...? familia ta cum e?
Michael il privi ciudat. Niciodata nu il intrebase asa ceva. Atat de personal... discutia devenea aproape stanjenitoare. Stia ca poate sa vorbeasca cu el despre absoult orice, dar nu se gandea ca va ajunge vreodata sa vorbeasca despre familie.
-Familia mea e OK cu ce fac. Tata a cantat in tinerete, imi intelege avantul. Chiar am mai vorbit cu ei... si cu mama, mama e putin mai suparata ca nu am mai dat pe acasa de atatea luni, dar abia asteapta sa ma intorc...
Axl zambi amar.
-Dar tu ? tu cum esti? Intreba Mike.
-Oh, la mine e total diferit. Probabil toata familia mea ma uraste pentru ce am facut. Si sora-mea Lizzie, si mama, si tata... mai ales tata.
-Ce vrei sa zici?
-Nu vreau sa vorbesc despre asta. Nu acum...
Defapt, chiar vroia sa vorbeasca despre asta. Despre cum...
-William Bruce Rose! Daca vei iesi pe usa aceea , sa nu te obosesti sa te mai intorci vreodata!
-Tata! Asta e casa mea... si asta din fata e visul meu... de ce naiba sa nu plec? Nu poti trai fara mine 10 luni de zile?
-Asculta aici, tu nu vorbi asa cu mine, da? Eu sunt parintele tau si iti interzic sa mai calci pragul casei asteia daca pleci cu nebunul ala de Jackson in turneu!
-Mama ! Mama, spune ceva!
-Sunt asaaaa de acord cu tatal tau... ce iti trebuie tie turneu si muzica? Parca vroiai sa fii chirurg...
-Mama si tata au dreptate. nu mai vreau sa te mai vad, Axl. Serios ca nu mai vreau... Oi fi tu frate-miu, dar esti alienat mintal!-As vrea sa ii vad, Mike. Chiar as vrea...