Interviu în limba rusă

E mai degrabă un Slice of life, pentru că are de toate: romantism, dramă, poate un pic de comedie... Sper să vă placă xD




Aceasta se dovedi până acum ca fiind cea mai proastă zi din viaţa mea.
- Vă rog, domnule! Ştiţi bine că..., încercam eu zadarnic să îmi înduplec şeful – domnul Fence.
- Îmi pare rău, Ginny, răspunse acesta ferm.
- Nu, nu vă pare! Vă pasă doar de pielea dumneavoatră! De ce trebuie să--? m-am răstit la bărbatul în costum din faţa mea.
- Trebuie să pleci pentru că ultimele tale articole şi mai ales interviuri sunt deplorabile. Nu pot să mai garantez pentru tine. Ai ajuns să iei interviuri unor muritori de foame, pentru că ţi se pare proastă organizarea politicii în Marea Britanie! Ai ajuns să nu mai scrii cum o făceai acum doi ani.
- Da, domnule, am spus mai calmă. Dar doar pentru că în ultimele luni, nimeni nu mai dă interviuri pe bani puţini. De exemplu, Andy McKinley...
- Dă-l dracului pe ăla! ţipă şeful meu. Noi vorbim aici despre tine şi cariera ta, Ginny. Mă tem că nu pot să te mai ţin... Doar un miracol te-ar mai putea ţine aici câteva luni.
Deodată, un gând îmi străfulgeră mintea. Am deschis gura, dar nu ştiam cum să formulez întrebarea. Dacă nu va fi de acord? Din nefericire, gura mă luă pe dinainte. Din nou.
- Domnule, dacă obţin unul dintre interviurile pe care le doriţi cu atâta ardoare? am întrebat plină de speranţă.
- Cum ar fi? întrebă curios domnul Fence.
- Cum ar fi... interviul cu Klavdia Alecksia Dragomiroff, am răspuns scurt.
Domnul Fence mă privi cu ochii mijiţi, meditând. Îşi mângâie barba argintie cu degetele butucănoase, se plimbă prin birou de colo-colo şi într-un târziu spuse:
- Şase luni, Miller. Şase luni, un interviu asigurat cu ea, sau nu mai ai ce căuta în această clădire.
Am zâmbit larg, mi-am plecat uşor capul şi am ieşit din biroul şefului foarte entuziasmată.
- Un pont, Miller, strigă şeful din birou, în timp ce mă oprisem şi mă întorceam în biroul lui. Klavdia va fi în Londra peste două săptămâni. Doar ai grijă să fii cât mai plăcută, OK? Klavdia poate fi foarte nesuferită cu englezii pur-sânge, iar tu şi cu ea vă veţi întâlni mai repede decât te aştepţi, adăugă el făcându-mi cu ochiul.


Am coborât înfrigurată din tren, în timp ce Mark mă ajuta cu bagajele. Mi-am pus mănuşile în mâini şi mi-am acoperit gura cu fularul de la mama. Am tuşit de câteva ori, în timp ce aburul îmi ieşea din gură, trecea prin fular şi se contopea cu aerul rece.
- Eşti sigură că faci ce trebuie? mă întrebă Mark perplex. E atât de frig şi...
- Şi Mark, de treaba asta depinde cariera mea, pentru care mă lupt de când am terminat liceul. Vreau să fiu jurnalistă până mor, i-am răspuns răguşită.
- Şi vei fi singură continuă Mark, ca şi cum nu mă auzise. Nu pot rămâne cu tine decât câteva zile, pentru că ştii că domnul Sebastian o să mă concedieze dacă...
- Da, da, ştiu, am răspuns repede. Nu contează că voi fi singură o perioadă. Imediat ce o voi întâlni pe Klavdia Dragomiroff voi avea pe cineva de încredere lângă mine. Ce vrei mai mult?
- Nu poţi avea încredere în cineva pe care l-ai văzut doar la televizor! se răsti Mark şi aburi jucăuşi îi ieşiră din gură.
Am tăcut, în timp ce luam două valize de la Mark. Am ieşit în linişte din gară, când Mark, din nou frământat de gândul că surioara lui va rămâne singură într-un oraş atât de impunător, murmură în urechea mea:
- Doar... ai grijă, bine? Sunt sigur că nu există rus care să nu fie ranchiunos, rău şi... ştii bine la ce mă refer, spuse Mark accentuând ultimele cuvinte.
Mark avea grija obsesivă să îmi repete zilnic, la nesfârşit, că fusesem părăsită de un rus pe jumătate englez.
- Te rog, dacă vrei să vorbim iar despre Vladimir, las-o baltă! am spus cu voce tare, în timp ce făceam semne disperate unui taxi să oprească. Nu toţi sunt ca el, Mark. Şi nu toţi sunt ca vara lui şi ştii bine la ce mă refer.
Acum, fusese rândul meu să îmi rănesc fratele. Gândul că s-a culcat cu vara lui Vladimir, cu câteva zile înainte să se căsătorească cu actuala lui iubită, încă îl măcina. Am jurat că voi păstra secretul, doar pentru că soţia lui, Anne, este o femeie minunată şi cea mai bună prietenă a mea.
- În regulă, spuse Mark învins, în timp ce un taxi parca în faţa gării.

Imi place inceputul. Pai, pare interesant.
Descrii frumos si imi place cum scrii. E prima parte si nu pot sa spun prea multe, deci..pune next.

Uu, imi place mult ca ai personaje rusoaice ! :o3. Si daca mai si scrii gen scriitorii rusi, you're my hero.
Imi place cum ai inceput, e simpatica Ginny asta, frati-su mai putin, pentru ca se culca cu aia inainte de nunta ei. =))Nie nie. (copyright Slash-ul Irinei, yaya).
Aaa.. vreau sa vad ce se mai intampla in continuare, inceputul a fost foarte bun, deci NEXT.

iii, mulţumesc de comentarii, vă promit că o să îmi dau silinţa să fie un fic bun =D
next:


*

Cu multă dificultate, am reuşit să îi spun taximetristului – care nu ştia o boabă de engleză – că vreau să merg la hotelul Irbis, în apropierea centrului Moscovei.
- Trebuia să mă laşi pe mine să vorbesc, spuse Mark după ce coborî din taxi.
- Cum? am întrebat mirată.
- Păi... ştii că 4 ani am făcut rusa la liceu şi...
- CUM?! Eşti incredibil...
- Şi, de fapt, de ce mai trebuie să vii aici, de vreme ce aia o să vină ea însăşi la Londra? întrebă Mark, intrând în sala de recepţie a hotelului. E frig de mor, Jennifer!
- Gi-nny, i-am spus printre dinţi. Jennifer o cheamă pe mama, nu pe mine. Iar eu trebuie să investighez clar totul despre aia. Poate ne cunoaştem şi ne împrietenim uşor, am spus ridicând umerii.
Mark pufni, murmurând apoi câteva cuvinte dintre care am putut desluşi: „nebună”, „soră”, „oh, Doamne!”
- Poţi măcar să te prefaci că nu eşti cel mai antipatic frate din lume? am întrebat deranjată. Să ştii că nu o să fie rău deloc.
- Nu, de fapt mai îngrijorat eram că vom împărţi aceeaşi cameră, ca pe vremuri, zâmbi Mark descurajat.
Într-adevăr, şeful îmi dăduse doar o cameră, cu două paturi – separate, Doamne-ajută! Asta îmi amintea foarte clar de vremea când eu şi Mark împărţisem aceeaşi cameră, timp de 8, 9 ani. Probabil fuseseră cei mai neplăcuţi ani din viaţa mea, pentru că încăpere mirosea mereu a şosete nespălate, a chips-uri şi a frate-foarte-neglijent-şi-enervant.
- Dacă îţi laşi iar şosetele prin cameră săptămâna asta, îţi promit că te las să dormi pe preşul din faţa uşii, am spus zâmbind, în timp ce recepţionera îmi dădea o cheiţă aurie.
- Ăă... n-avem preş, constată fericit Mark, când ajunseserăm în faţa camerei 207.
Am împins uşor uşa, iar aceasta s-a deschis larg. Camera era relativ mică, deşi pentru două săptămâni era chiar bună. Pereţii erau văruiţi cu o nuanţă de bleu. Pe jos, podeaua era foarte bine lustruită, iar în mijlocul camerei era un covor pufos, portocaliu. Paturile erau dispuse pe colţ, iar alături de ele erau două noptiere din lemn de stejar, lăcuite. Pe fiecare noptieră se afla câte o lampă de culoarea covorului. Ferestrele se aflau în capătul celălalt faţă de intrarea în cameră. Erau larg deschise, astfel că în încăpere era acelaşi aer rece şi greu ca afară. Perdelele ferestrelor fâlfâiau din cauza curentului. Baia era undeva în stânga camerei. Pe un perete era pus, pe un suport, un televizor destul de mic. Sub el, pe podea, se afla un dulăpior, iar în dulăpior – un frigider cât un bagaj de-al meu.
- Eh, cel puţin baia e mai mare decât camera, observă Mark. Poate dacă mut patul...
- Bună idee, am spus zâmbind. Haide, du-l odată.
Mark mă privi, încruntându-se. Între sprâncene apăru o cută foarte vizibilă. Zâmbi, iar câteva riduri din jurul gurii îşi făcură apariţia.
- Bătrâneţea îşi spune cuvântul, am murmurat amuzată.
- Să te văd pe tine la 30 de ani, râse Mark.
Am zâmbit dezamăgită. M-am uitat prin cameră, zărind o oglindă. M-am apropiat de ea, în timp ce vântul de toamnă sufla şi mai tare. Am zărit doar o fată, cam pe la 24 de ani, puţin nefericită. Nu avea nicio sclipire în ochii verzi, iar părul roşcato-şaten îi stătea pe umeri fără vlagă. Mi-am dat bretonul din ochi – şi la fel a făcut şi individa din oglindă.
- Te mai uiţi mult în oglindă? întrebă Mark indignat.
M-am dezlipit de oglindă. Mă văzusem palidă, cu cearcăne, nefericită – cam aşa eram de când Vladimir plecase.
- Scuză-mă, te ajut să despachetăm, am spus scoţând nişte pulovere din bagaj. Mai târziu mergem la restaurantul de vizavi?
- Hm? întrebă Mark distrat. A... da, sigur.
L-am privit puţin nedumerită.
- La ce te gândeai?
- La nimic, la nimic, negă Mark. Doar că... şi mie, şi ţie, Rusia ne oferă amintiri neplăcute.
- Nu ţara, frate, ci cei doi. Poţi să nu mai generalizezi?
Mark oftă şi se întinse pe pat. În 15 minute, aproape că terminasem de aranjat toate lucrurile.
- În regulă, e ora trei, am spus oftând uşurată. Puteai măcar să mă ajuţi.
- Sunt obosit, căscă Mark.
Mi-am dat ochii peste cap şi am privit pe fereastră.
- Hai, mergem să mâncăm? Mi-e o foame de lup, iar nucile şi alunele din tren nu mi-au prea fost de folos.
- Şi sendvişul făcut de mine? întrebă mirat Mark.
- A, ăla cu varză şi roşii? Dacă tu eşti vegetarian, nu înseamnă că sunt şi eu.
- Am doar grijă de silueta ta, ca să nu mi te mai plângi că eşti grasă.
- Sunt grasă? am întrebat cu o falsă îngrijorare. Ce tragic!

Uuu, mi-a placut nextul asta.
Ceee e ma cu Vladimir ala? :> Parca vezi ca da peste el cand se intalneste cu rusoaica aia. 8->
Si mie imi place cum descrii, mai ales figurile alora doi. si chestia cu oglinda a fost interesanta. =]
Deci eu vreau next ! <3

NEW READER!
Descrii foarte frumos , imi place mult.
Acum cred ca pricep de ce ai pus titlul de "Interviu in limba rusa" :]
Imi place de Ginny :o3 si de frate-so , dar cum vor supravieturi 2 SAPATAMANI!intr-o camera nu imi pot imagina :]]

next !:o3

mulţumesc mult de comentarii, apreciez <3

Mark zâmbi, adăugând mai mult pentru el „Melodramatică... ca întotdeauna”. I-am făcut semn să mergem, pentru că deja simţeam cum stomacul meu duce o luptă aprigă, pentru supravieţuire.
Am coborât scările, ajungând la recepţie. Acolo se afla o mare de mulţime, toţi şuşotind, majoritatea având aparate foto.
- Ce se...? începu Mark să întrebe, dar fu împins în perete de un grup de oameni care veneau de pe scări, emoţionaţi şi vorbind în limbi diferite – spaniolă, turcă, engleză şi ceva ce părea să fie japoneză sau chineză.
- Eşti OK? am întrebat ajutându-l să se pună pe picioare. Nu înţeleg de unde atâţia oameni... Mă duc să văd.
M-am strecurat prin mulţime, dând coate şi călcând pe picioare mulţi dintre cei de faţă, căpătând câteva înjurături – cel puţin aşa sunau – în vreo cinci, şase limbi.
- Scuzaţi-mă, am întrebat o femeie care îl împinsese mai devreme pe Mark şi pe care o auzisem vorbind engleză, ce se întâmplă?
- Ohh, Doamne, cum de nu ştii? întrebă femeia pe o voce plină de admiraţie amestecată cu indignare. E însăşi actriţa Klavdia Dragomiroff! Nu îmi spune că nu ştii cine e...
Am zâmbit larg. „CUM?!” m-am întrebat pe mine însămi. „Deci... de-aia spusese şefu’ că o să ne întâlnim curând? Nu se poate!” M-am strecurat şi mai în faţă, lângă cei cu aparatele foto.
- Vă rog, vă rog! zise Klavdia într-o engleză destul de bună. Nu poate omul să se plimbe prin oraş?
- Domnişoară, domnişoară Dragomiroff! am strigat din răsputeri prin gloata de oameni din jurul ei, ajungând cu greu chiar în faţa ei. Vă rog, îmi puteţi acorda un moment?
Klavdia Dragomiroff mă privi jignită şi adăugă:
- Voi, jurnaliştii, toţi la fel, mii de blesteme! Lasă-mă, fetiţo, n-am timp!
- D-Dar, vă rog, domnişoară, am spus cu vocea tremurândă. Acest interviu este foarte important pentru cariera mea...
- Da, da, toţi spuneţi la fel, „don’şoară, e important!” „domnişoară, e vital acest interviu pentru ziar!”. Minciuni! Dă-te, copilo!
M-am dat din calea ei dezamăgită. „Şi nici măcar nu i-am spus că sunt englezoaică get-beget.” mi-am spus. „Probabil când o să afle, o să se comporte şi mai rău.”
Apropiindu-mă de Mark, l-am privit şi i-am spus, pe o voce pierită:
- E de rău augur, nici măcar nu a vrut să audă ce am de zis.
- Ţi-am spus eu, zise Mark satisfăcut. Ruşii sunt nişte...
- Ah, tacă-ţi fleanca! am spus nervoasă, întorcându-i spatele şi ieşind pe uşa dublă a hotelului.

vedete! Ih , daca tot vrea ca lumea sa o lase in pace de ce mai iasa din casa?
Saraca fata , isi va pierde slujba :o3
Dar mai exista sperante , nu?:o3
Mark e un bou , cica era satisfacut:|


necst?:]

NEXT! :3

*

Când ajunsesem la restaurant, cu Mark în urma mea, remarcasem că nici foame nu îmi mai era. M-am aşezat la masă şi am comandat o cafea, în timp ce Mark cumpăra de la un chioşc o revistă americană, un ziar local şi nişte integrame.
- De ce mai cumperi ziarul şi integramele? am întrebat puţin nedumerită.
- Ţi-am zis că ştiu rusă, zâmbi Mark.
- Oh, da, mi-am amintit, am răspuns supărată. M-ai lăsat să fac limbajul semnelor în taxi, în timp ce tu stăteai şi savurai căldura din maşină!
Mark tăcu şi consultă ziarul.
- Uite, scrie despre iubirea vieţii tale.
- Ce, scrie despre tine? am întrebat ironică.
- Nu chiar, scrie despre ceva care chiar e iubirea vieţii tale de jurnalist – Klavdia Dragomiroff.
Am luat ziarul brutal din mâinile lui şi m-am uitat prin el. Într-adevăr, la pagina patru scria cu litere de-o şchioapă următoarele – eu înţelegând totul după traducerea lui Mark: KLAVDIA DRAGOMIROFF VA FILMA UN SPOT PUBLICITAR LA HOTEL IRBIS, AZI, DE LA ORA 16!
- Ah, extraordinar, am spus dându-i ziarul lui Mark. Nu o să pot pătrunde în camera unde filmează reclama aia stupidă. Nu puteau şi ei să scrie că „Dragomiroff va da interviuri la Hotel Irbis”?
- Chiar şi aşa, eu cred că poţi intra... Te voi ajuta eu.
Am rămas cam sceptică. Cum ar fi putut să mă ajute?
- Atâta timp cât nu e ilegal, e în regulă, am spus părând indiferentă.

*

Mark, ajutat de relaţiile sale – se pare că îl subestimasem pe domnul Sebatian, şeful lui – mi-a aranjat un „locşor” de unde aş putea să o privesc pe Klavdia fără probleme. Într-adevăr, s-a dovedit că Mark avusese dreptate – nu era ilegal şi era şi uşor. M-am strecurat în studioul unde se filma spotul publicitar şi m-am ascuns după nişte perdele de caşmir, lila. Mi s-a tăiat respiraţia când am văzut că pe uşa de vizavi de perdele tocmai intrase Klavdia Dragomiroff. Era splendidă. Aş fi vrut să ies de după draperii şi să îi strâng mâna, în timp ce m-aş fi prezentat foarte formal: „Bună ziua, stimată domnişoară. Mă numesc Ginny. Ginny Loraine Miller şi sunt jurnalistă. Vă admir atât de mult...” şi bla-bla-bla.

Mark e un geniu ;x
si stie si rusa , e un dublu geniu ;x
Si acum , o sa ii poata lua interviul , da?:o3

Next!
><